Raportul Curții de Conturi în privinţa TVR! Doina Gradea, salariu uriaş! A prejudiciat bugetul de stat

Raportul întocmit de Curtea de Conturi după analiza efectuată la Societatea Română de Televiziune arată între altele că, în 2018, preşedintele director general al instituţiei, Doina Gradea, a avut un venit brut superior celui stabilit funcţiei de ministru, ceea ce a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 59.000 de lei.

„Având în vedere că s-au constatat abateri de la cadrul legal, nereguli în gestionarea patrimoniului sau nerespectarea principiilor de eficienţă, economicitate şi eficacitate, care au afectat acurateţea datelor din situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2018, s-a exprimat o opinie contrară”, este opinia de audit, potrivit news.ro

Ce a constatat Curtea de Conturi

Constatările Curţii de Conturi se referă, în principal, la nereguli în procesul de achiziţii publice, la decontarea unor cheltuieli nejustificate/ neeligibile, la evidenţierea în conturi bilanţiere a valorii bunurilor aparţinând domeniului public al statului, la neactualizarea valorii mijloacelor fixe cu valoarea investiţiei şi nici a valorii din inventarul bunurilor publice, la deficienţe în derularea unei investiţii, respectiv la demararea investiţiei de modernizare a sistemului energo-tehnologic fără ca aceasta să fie suficient fundamentată în ceea ce priveşte regimul juridic al bunurilor, valorile contabile ale acestora, estimarea costurilor cu reparaţiile, precum şi la nereguli privind încheierea şi derularea unor contracte de cesiune a drepturilor de autor.

În cursul anului 2018, SRTv a efectuat lucrări de investiţii din resurse financiare alocate de la bugetul de stat, în sumă de 699.000 lei, la clădirea „Corp Ateliere”, care, potrivit legii, aparţine domeniului public al statului, fiind aflată în administrarea entităţii. SRTv nu a actualizat valoarea mijlocului fix în evidenţa contabilă la data de 31 decembrie 2018 şi nu a iniţiat demersurile necesare în vederea actualizării valorilor de inventar a bunurilor cuprinse în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului cu valoarea investiţiilor efectuate la acestea, finalizate, recepţionate şi date în folosinţă.

SRTv are reflectate în evidenţa contabilă şi, implicit, în situaţiile financiare imobilizări corporale de natura terenurilor şi construcţiilor aflate în patrimoniul public al statului, date în administrarea acesteia în baza Legii nr. 41/1994, în valoare totală de 936.929.000 de lei, deşi, în conformitate cu prevederile pct. 411 din OMFP nr. 1802/2014, bunurile de natura patrimoniului public, primite în administrare, nu se evidenţiază în conturi bilanţiere, conform sursei menționate.

 

O serie de abateri în sistemul de control intern managerial implementat în cadrul SRTv

De asemenea, Curtea de Conturi a constatat o serie de abateri în ceea ce priveşte sistemul de control intern managerial implementat în cadrul SRTv, referitoare la lipsa unor proceduri în domenii precum achiziţiile publice, reevaluarea activelor, recepţia bunurilor achiziţionate, a serviciilor prestate şi a lucrărilor executate, respectiv casarea bunurilor.

În anul 2018, directorul general al SRTv a beneficiat de un venit brut superior celui stabilit funcţiei de ministru, ceea ce a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 59.000 de lei. Acordarea directorului general a unui salariu brut superior celui stabilit pentru funcţia de ministru prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a influenţat cuantumul indemnizaţiei acordate membrilor Consiliului de Administraţie. Astfel, valoarea totală a indemnizaţiilor, acordată suplimentar membrilor Consiliului de Administraţie, a fost de 178.000 de lei, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu această sumă.

Încheierea unor contracte de drepturi de autor, respectiv de drepturi conexe s-a realizat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia care reprezenta obiectul acestora, cu întârzieri ajungând până la 70 de zile în cazul celor de autor, respectiv 89 de zile în cazul celor conexe. Asta dovedeşte că procesul încheierii acestor contracte nu este reglementat în mod corespunzător şi că operaţiunile efectuate în cadrul acestuia au fost realizate formal.

Nu au fost respectate prevederile legale cu privire la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, acest fapt având drept consecinţă utilizarea nelegală a fondurilor alocate de la bugetul de stat, prin depăşirea normativelor de cheltuieli stabilite pentru cazare şi diurnă, în deconturile de cheltuieli pentru deplasări externe ale preşedintelui – director general al SRTv.

 

Cât a decontat SRTv filialei Chişinău

În 2018, SRTv a decontat filialei Chişinău 132.000 de lei, din care 129.000 de lei reprezintă cheltuielile efectuate de către aceasta cu închirierea unor spaţii de cazare pentru un număr de patru salariaţi ai filialei, iar suma de 3.000 de lei reprezintă contravaloarea utilităţilor aferente spaţiilor închiriate.

Decontarea cheltuielilor în cauză s-a realizat în condiţiile în care acestea nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate stabilite atât prin HG nr. 955/2014, cât şi prin Ghidul de finanţare din credite bugetare a activităţilor legate de funcţionarea filialei SRTv Chişinău, respectiv prin cele două contracte de finanţare din anul 2018.

La data de 26 iulie 2019, SRTv a virat din disponibilităţile din surse proprii în contul „Alte venituri la bugetul de stat” suma de 147.000 de lei, reprezentând cheltuieli cu cazarea şi utilităţile decontate filialei Chişinău în sumă de 132.000 de lei şi accesorii în sumă de 15.000 lei.

Din verificările efectuate prin sondaj s-a constatat că, în cazul a două proceduri de achiziţie, SRTv a atribuit contracte unor furnizori, deşi ofertele lor erau neconforme. Este vorba despre cumpărarea unui echipament Storage pentru sistemul de producţie TV şi a unui robot de arhivare.

 

Ca urmare a derulării procedurilor de achiziţie, SRTv a fost obligată la plata în avans a unor servicii pe care ofertanţii câştigători erau obligaţi să le presteze în perioadele de garanţie. Valoarea estimativă a abaterii constatate este de 195.000 de lei. La data de 26 iulie 2019, SRTv a virat din disponibilităţile din surse proprii în contul „Alte venituri la bugetul de stat” suma de 207.700 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de garanţie, mentenanţă şi suport pentru 12 luni, în sumă de 195.000 de lei, şi accesorii, în sumă de 12.700 de lei.

SRTv a atribuit o serie de contracte unui ofertant care a propus echipamente recondiţionate, deşi documentaţiile de atribuire ale procedurilor de achiziţie în cauză nu prevedeau posibilitatea achiziţionării unor bunuri de acest fel. Valoarea bunurilor din categoria refurbished, achiziţionate în baza contractelor analizate, este de 518.000 de lei.

Sursele de finanţare stabilite prin documentaţiile întocmite

De asemenea, conducerea SRTv nu a ţinut seama de sursele de finanţare stabilite prin documentaţiile întocmite cu ocazia achiziţiilor efectuate pentru desfăşurarea evenimentului Cerbul de Aur 2018. Astfel, deşi sursa de finanţare a unor cheltuieli a fost indicată ca fiind sursele proprii, iar plăţile au fost realizate efectiv din acestea, ulterior conducerea SRTv a solicitat deschiderea de credite bugetare şi recuperarea sumelor respective de la bugetul statului. Prin schimbarea sursei de finanţare şi în lipsa aprobărilor Comitetului Director şi Consiliului de Administraţie, conducerea executivă a SRTv a solicitat şi încasat necuvenit de la bugetul de stat suma de 1.548.000 de lei.

La data de 26 iulie 2019, SRTv a virat din disponibilităţile din surse proprii în contul „Alte venituri la bugetul de stat” suma de 1.616.000 de lei, prin intermediul dispoziţiei de plată, reprezentând cheltuieli aferente festivalului Cerbul de Aur 2018 şi accesorii.

Au fost încheiate contracte de cesiune de drepturi de autor/ drepturi de proprietate intelectuală pentru artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul Cerbul de Aur 2018, suportate din fonduri publice, în condiţiile nerealizării unei bune gestiuni financiare a fondurilor publice, se mai arată în raportul Curţii de Conturi.

Organigrama SRTv

Întrucât organigrama SRTv nu reflectă realitatea funcţiilor şi a activităţilor specifice, în 2018 au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru traducerea unor programe (filme, documentare etc.) ce urmau a fi difuzate pe canalele SRTv, deşi, conform organigramei şi statului de funcţii valabile în exerciţiul bugetar auditat, în cadrul Serviciului Selecţie Film erau prevăzute 14 posturi de traducător (din care 13 posturi figurau ca fiind ocupate şi un post vacant).

De asemenea, la nivelul studioului teritorial Cluj, în 2018 au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor autor fără respectarea în totalitate a prevederilor Regulamentului privind contractele de cesiune a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, aprobat de Comitetul Director.

Conducerea SRTv nu a dispus măsurile care se impuneau pentru atragerea răspunderii persoanelor responsabile şi pentru recuperarea de la acestea a sumei de 76.800 de lei cu care a fost afectat patrimoniul SRTv ca urmare a plăţii unor drepturi de natură salarială stabilite în baza Hotărârii civile nr. 79/2019, pronunţată la data de 18 ianuarie 2019, de către Curtea de apel Cluj.

Situaţiile financiare luate în ansamblu

Societatea Română de Televiziune (SRTv) reprezintă un serviciu public autonom de interes naţional, independent editorial, ce îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, înfiinţat şi funcţionând în baza Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

TVR este condusă din martie 2018 de Doina Gradea.

Pe de altă parte, în cazul Societăţii Române de Radiodifuziune, având în vedere că valoarea abaterilor constatate de auditorii publici externi se situează sub pragul de semnificaţie şi că unele dintre acestea nu au fost remediate în timpul auditului, s-a exprimat o opinie de audit cu rezerve, cu paragraf de evidenţiere a anumitor aspecte, întrucât situaţiile financiare luate în ansamblul lor au fost întocmite, din toate punctele de vedere semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil în România şi oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare.