Recital cameral la Ateneul Român

Violoniştii Iulia Cazacu, Aron Cavassi şi pianista Cătălina Bordeanu sunt tinerii muzicieni pe care îi puteţi urmări în această seară de 6 aprilie 2016 în recitalul susţinut la Sala Mică a Ateneului Român. Începând cu ora 19:00, muzicienii amintiţi vor prezenta un program alcătuit din Sonata nr. 5 în mi minor de Jean-Marie Leclair şi Grand Duo Concertant nr. 1 op. 57 de Charles de Bériot, ambele lucrări pentru două viori solo, Cinci piese pentru două viori şi pian de Dmitri Şostakovici şi "Navarra" de Pablo de Sarasate.