Remus Azoiţei cântă Concertul pentru vioară de Sibelius, la Ateneu

Filarmonica George Enescu din Bucureşti, condusă de Camil Marinescu, are în program în această săptămână, la Ateneu, capodopere de Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestră şi de Ceaikovski – „Patetica“. Solist va fi violonistul Remus Azoiţei.

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Camil Marinescu, va avea în program joi şi vineri, pe 2 şi 3 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului, Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, op. 47, de Jean Sibelius, şi Simfonia nr. 6, în si minor, op. 76, „Patetica” de Piotr Ilici Ceaikovski. Solist va fi Remus Azoiţei.

Numit de revista britanică „The Strad” „un virtuoz incurabil, cu suflet şi tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoiţei a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, muzicianul obţine o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde are şansa să studieze cu Dorothy Delay si Itzhak Perlman, fiind distins cu titlul de Master of Music. Remus Azoiţei a concertat în săli de concerte prestigioase cum ar fi Carnegie Hall în New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St. Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall în Londra, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena. După debutul său în capitala americană, ziarul „Washington Post” nota: „Azoiţei cântă cu sensibilitate melodică fluentă şi o tehnică strălucitoare”.