România, cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din Uniunea Europeană

Weekendul care tocmai a trecut a fost unul dintre cele mai sângeroase de pe șoselele din România în acest an – nu mai puțin de 24 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere. Ministrul de Interne, Lucian Bode, enumeră printre principalele cauze ale accidentelor: indisciplina pietonilor, viteza, indisciplina bicicliştilor, neacordarea de prioritate la trecerea pietonilor şi neacordarea priorităţii de trecere pentru vehicule.

Bode a reamintit că România a avut cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din Uniunea Europeană, în 2019. El a spus că, raportându-ne însă la 2019, numărul accidentelor grave a scăzut în primele 6 luni ale acestui an.
 
Conform lui Bode, principalele cauze de producere a accidentelor sunt: indisciplina pietonilor, viteza, indisciplina bicicliştilor, neacordarea de prioritate la trecerea pietonilor şi neacordarea priorităţii de trecere pentru vehicule.
 
Lucian Bode a menţionat că în 2019 au fost aplicat 929.000 de sancţiuni contravenţionale, iar 48% dintre acestea au fost pentru cele cinci cauze generatoare de accidente grave. De asemenea, în primul semestru din 2021 au fost date 409 sancţiuni contravenţionale.
 
Ministrul de Interne a mai declarat că în 1% din accidentele rutiere grave din 2019 au fost implicate autoturisme cu volanul pe dreapta.
 
Ministrul Afacerilor Interne a făcut un apel către conducătorii auto să circule cu prudenţă şi să nu se grăbească: „Grăbiți-vă încet!”