România la Salonul Internaţional de Carte de la Torino

Salonul Internaţional de Carte de la Torino, Salone Internazionale del Libro Torino 2017, va avea loc la Centrul Expozițional Lingotto Fiere, Torino (provincia Torino, regiunea Piemont), în perioada 18-22 mai 2017. Evenimentul ajuns la cea de-a 30 de ediție include peste 500 de evenimente,  fiind cea mai importantă întâlnire internațională din Italia, între autori, traducători, editori.

Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii şi culturii române în Italia.

Selecţia şi programul urmăresc în primul rând lansarea numeroaselor traduceri din literatura română, volume despre limba, literatura şi cultura română apărute de la ediţia din 2016 a Salonului Internațional de Carte de la Torino până în prezent (perioada mai 2016 –mai 2017).

Potrivit ICR, in cadrul programului de la standul României, va avea loc lansarea romanului „Gli huligani“/ „Huliganii“ de Mircea Eliade, „Il teatro“/ „Teatru“ de Mircea Eliade, reeditarea cărții lui Nicolae Steinhardt, „Diario della felicita“/ „Jurnalul fericiri“. De asemenea, un proiect important va fi Concursul „Lingua Madra“/ „Limba maternă“ și proiectul Pop Drama.


Pe durata celor cinci zile ale Salonului de Carte de la Torino, printre scriitorii, editorii și traducătorii care vor participa la evenimentele literare din Sala României se numără: Antonio d’Alessandri, Sorin Alexandrescu, Corina Ardelean, Giancarlo Baffo, Giampiero Bartolini, Alberto Basciani, Alberto Borghini, Antonio Buozzi, Oana Boşca-Mălin, Horia Corneliu Cicortaş, Emanuela Costantini, Antonio Di Gennaro, Dan Octavian Cepraga, Paolo de Lorenzi, Gabriela Lungu, Giuseppe Manitta, Bruno Mazzoni, Cristina Mărginean-Cociş, Roberto Merlo, Liliana Nechita, Radu Popescu, Ioan Es. Pop, Maria Floarea Pop, Gabriel Popescu, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Giovanni Rotiroti, Roberto Scagno