România se cutremură

​Un nou cutremur, urmat de mai multe replici, s-a produs marți după-amiază în județul Gorj, fiind cel mai puternic din ultimii cinci ani. Seismul, cu magnitudinea revizuită la 5,7, s-a simțit și la București.

Primăria din Târgu Jiu a fost evacuată în urma cutremurului. „Am evacuat personalul. Intensitatea cutremurului a fost foarte mare, dar şi durata lui cred că a fost mai mare”, a declarat la Digi 24 primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. El a precizat că va convoca membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă. Cutremurul s-a înregistrat la ora 15:16, iar INFP a anunțat inițial că seismul a avut loc în județul Vâlcea, la adâncimea de 28 de kilometri.

Ulterior, INFP a anunțat că seismul a avut magnitudinea 5,7 și s-a produs în județul Gorj, unde și luni s-a produs un cutremur. Cutremurul s-a înregistrat la o adâncime de 40 de kilometri.
Seismul s-a produs la 102 km nord-vest de Craiova, 120 km sud-vest de Sibiu, 146 km vest de Pitesti, 161 kilometri sud-est de Timisoara, 183 kilometri sud-est de Arad, 195 km sud de Cluj-Napoca, 204 km est de Belgrad, 208 km est de Zemun, 212 km nord-est de Nis, 212 km vest de Brasov.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține o declarație de presă pe tema cutremurului cu magnitudinea de 5,7 grade produs astăzi în județul Gorj și resimțit inclusiv în București.
  • Cutremurul a avut cinci replici
  • Până acum nu sunt victime și nici pagube materiale

Directorul INFP Constantin Ionescu:

  • Seismul de azi a avut loc după cel de ieri, urmat de 16 replici
  • E o zonă în care s-au produs foarte rar cutremure și cu magnitudini mici, de 1-3 grade
  • Pentru noi e o surpriză că s-a activat această zonă
  • În 1943 a mai fost acolo un cutremur de 5 grade

Raed Arafat:

  • Imediat am anunțat premierul, iar IGSU a început procedurile specifice, apoi s-a făcut o celulă, până ne-am asigurat că nu e nimic grav
  • S-au înregistrat efecte în 6 localități din Gorj, Dolj și Mehedinți, fiind peste 50 de apeluri la 112 privind fisuri sau elemete de construcție căzute
  • Situația este în dinamică. Până acum s-au raportat: Șapte case cu fisuri sau elemente căzute, în Târgu Jiu și Arcan, patru sedii de instituții, între care primăria, cinci blocuri de locuit
  • Sunt imobile cu fisuri
  • 15 avarii la cosuri de fum de la blocuri din Târgu Jiu
  • În Dolj sunt elemente de construcție în pericol să cadă de pe o clădire a poliției de frontieră
  • Nu sunt efecte grave, nu sunt victime, ci doar persoane cu atacuri de panică
  • E normal să apară un moment de panică, fiind al doilea cutremur pentru a doua zi
  • Panica poate duce la greșeli și la probleme mult mai mari dacă oamenii nu înțeleg cum să acționeze
  • Panica în timpul cutremurului poate fi ucigătoare
  • Declarație de presă a secretarului de stat în MAI, șef al DSU, Raed Arafat, cu privire la cutremurul produs astăzi, în regiunea Olteniei și activarea grupei operative pentru monitorizarea sistemului de intervenție în situație de urgență

    Declarație de presă a secretarului de stat în MAI, șef al DSU, Raed Arafat, cu privire la cutremurul produs astăzi, în regiunea Olteniei și activarea grupei operative pentru monitorizarea sistemului de intervenție în situație de urgență

    Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Marţi, 14 februarie 2023