România se împrumută cu 1000 euro pe secundă

USR a depus, miercuri, o solicitare oficială la Camera Deputaţilor pentru chemarea ministrului Finanţelor Adrian Câciu la Ora Guvernului, în data de 30 mai. Solicitarea USR se intitulează „România spre faliment. Ne împrumutăm cu 1.000 de euro pe secundă. Cum opriţi dezastrul fiscal?”.

„Ministrul PSD, care ar trebui să ţină sub control deficitul şi inflaţia, a ajuns să împrumute România cu 1.000 de euro pentru a plăti toate sinecurile pe care această coaliţie le-a creat în ultimele şase luni. Astfel, datoria publică a României a depăşit 50% din Produsul Intern Brut şi se apropie de 600 de miliarde de lei”.

În timp ce datoria publică creşte, PSD şi PNL continuă să angajeze zeci de mii de oameni în ministere şi companii de stat, fără niciun gând să oprească risipa banilor publici, mai spune sursa citată. 600 de posturi la două ministere au fost create într-o singură zi săptămâna aceasta, deşi liderii PSD şi PNL anunţă public că vor să reducă cheltuielile bugetare.

Explozia cheltuielilor bugetare a contribuit la recordul de inflaţie la care a ajuns ţara noastră: 13,8 în aprilie 2022, faţă de 3,2% în aprilie 2021, iar perspectivele sunt în continuare de creştere.

„Ministrul PSD trebuie să explice în faţa Parlamentului şi a românilor cum s-a ajuns aici şi care sunt măsurile pe care le va lua pentru a opri scumpirile în lanţ, cum va controla deficitul care trebuia să fie de 5.84%, iar acum este pe traiectoria să depăşească 7% şi cum va opri sarabanda împrumuturilor pe care generaţiile viitoare trebuie să le plătească.

Dacă ministrul PSD nu se prezintă pe 30 mai în Parlament, USR va depune moţiune simplă împotriva lui.” – se mai arată în comunicatul USR.