Rombat va produce lângă București baterii destinate mașinilor electrice, în urma unei investiții de peste 12 milioane de euro

Compania autohtonă Rombat va demara anul aceasta producția de baterii destinate mașinilor cu propulsie electrică în urma unei investiții de peste 12 milioane de euro, conform unui articol LifeNews.

Noua unitate de producție, printre primele de acest fel din Europa, se întinde pe o suprafață de 5000 mp și se află pe teritoriul comunei Cernica, județul Ilfov, la aproximativ 20 km de București.

„Fabrica de celule Li-Ion de la Cernica este pasul către viitor făcut de Rombat și o investiție de referință  pe piața românească. În parteneriat cu Prime Technologies vom dezvolta baterii Li-Ion de tip custom made și vom intra într-o piață nouă pentru Rombat”, explică Eduard Croitoru, director de marketing și vânzări al Rombat.

Bateriile produse la Cernica vor fi de tip NMC (litiu-nichel-mangan) de 20 Ah/3,65 V și LPF (fosfat de fier-litiu) de 20 Ah/3,2 V. Capacitatea instalată de producție este de până 1 milion de celule pe an sau 100 MWh, suficientă pentru a echipa peste 20000 de mașini electrice.

Rombat este liderul pieței de baterii auto aftermarket din România și furnizor de baterii de prim montaj pentru producători precum Dacia/Renault, PSA (Peugeot-Citroen), Nissan. Compania este deținută de grupul sud-african Metair Investments.