Rusia amenință că se retrage de la Stația Spațială Internațională

Șeful agenției spațiale din Rusia a spus, luni, că Moscova se va retrage de la Stația Spațială Internațională în 2025, dacă sancțiunile impuse după anexarea Crimeei nu vor fi ridicate, relatează Reuters. Rusia susține că sancțiunile afectează lansările sale de sateliți.

Dmitri Rogozin, șeful Rocosmos, s-a adresat parlamentarilor ruși înainte de summitul de la Geneva în cadrul căruia se vor întâlni Joe Biden și Vladimir Putin.

„Avem mai multe rachete decât avem nevoie dar nu avem cu ce să le lansăm. Avem nave spațiale care sunt aproape asamblate dar cărora le lipsește un tip specific de microcip”, a spus oficialul rus, recunoscând în premieră că Rusia este afectată serios de sancțiunile impuse de Occident.

Statele Unite și alte țări occidentale au impus sancțiuni economice dure împotriva Rusiei după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014. Și mai recent, SUA a sancționat din nou Moscova ca urmare a încercării de influențare a alegerilor, atacurilor cibernetice și otrăvirii disidentului Alexei Navalnîi.

Rogozin, care este el însuși sancționat de SUA și UE, a spus că Rusia s-ar putea retrage dela ISS în 2025, dacă SUA nu renunță la sancțiuni.

„Totul se află, de acum, în mâinile partenerilor noștri americani”, a spus el.

Anterior, Rusia a susținut că nu va cere ridicarea sancțiunilor: „Este clar că nu vom renunţa la Crimeea”, a spus adjunctul ministrului rus de externe Aleksandr Pankin, subliniind că scopul sancțiunilor „nelegitime” este acela de a slăbi unitatea poporului rus și de a crea o „atmosferă toxică”.