Ruxandra Donose şi Ansamblul Raro la „Vara Magică”

După succesul avut încă de la primul concert din 15 iulie, Festivalul Internațional “Vara Magică” va continua cu celebra mezzo-soprană Ruxandra Donose care va susţine un recital pe data de 23 iulie, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, acompaniată de pianistul Sergiu Tuhuţiu, precedată fiind în seara de 22 iulie, pe aceeaşi scenă, de Ansamblul Raro, compus din Andrey Baranov – vioară, Erik Schumann – vioară, Răzvan Popovici – viola, Justus Grimm – violoncel, Diana Ketler – pian.

            Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se va desfășura de pe 15 iulie până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul“Anul Beethoven la Bucureşti”.

            Programul serii de 22 iulie va cuprinde în interpretarea Ansamblului Raro două capodopere ale repertoriului cameral, respectiv Cvintetul cu pian in la major, op. 81 de Dvorak şi Cvintetul cu pian în fa minor, op. 34 de Brahms. Pianista Diana Ketler, violoniştii Andrey Baranov şi Erik Schumann, violistul Răzvan Popovici şi violoncelistul Justus Grimm sunt muzicienii care alcătuiesc Ansamblul RaRo, grup care de la înfiinţare (2004) şi-a propus să combine tradiţia europeană profundă şi autentică a muzicii de cameră cu o abordare inovatoare. Activitatea ansamblului include spectacole multimedia în colaborare cu artişti video din Japonia şi România, improvizaţii alături de DJ şi proiecte literar-muzicale. Ansamblul Raro a evoluat în întreaga lume în săli precum Konzerthaus din Viena, Ateneul Român din Bucureşti, Tate Gallery din Londra, Filarmonica din München şi Musahino Hall din Tokio.

            Ruxandra Donose a pregătit publicului bucureştean pentru seara de 23 iulie, alături de pianistul Sergiu Tuhuţiu, un program atractiv de lieduri, cântece, canzonette şi arii care va conţine lucrări de R. Strauss, G. Faure, G. Rossini, C. Saint-Saëns, J. Offenbach, G. Bizet, T. Brediceanu, G. Dima, S. Drăgoi, N. Bretan, P. Tosti. Printre cei mai de seamă cântăreți ai generației sale, Ruxandra Donose a cucerit atât critica de specialitate, cât și publicul larg al principalelor teatre de operă și săli de concert din întreaga lume. Apreciată pentru complexitatea personalității sale artistice, pentru întinderea ei vocală și pentru eleganta prezență scenică, a evoluat pe scene precum Opera de Stat din Viena, Opera Regală Covent Garden din Londra, Opera Bastille din, Metropolitan Opera din New York, Opera din San Francisco, Opera de Stat din Bavaria, Deutsche Oper Berlin, Opera din Los Angeles, Festivalul Glyndebourne, Opera din Zürich, Grand Theatre de Geneve și multe altele.