- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
- Nicolae Ciucă: prima reacție după retragerea lui Cîrstoiu
Sankt Petersburg, catalogată „cea mai bună destinație culturală” în 2016
Orașul rus Sankt Petersburg a fost ales "cea mai bună destinație culturală" în 2016 cu ocazia decernării "Oscarurilor" turismului de către World Travel Awards, a informat primăria într-un comunicat citat de AFP.
"Sankt Petersburg a primit premiul 'Cea mai bună destinație culturală 2016' de la World Travel Awards" într-o ceremonie desfășurată sâmbătă și duminică în insulele Maldive, a anunțat luni primăria într-un comunicat.
Al doilea oraș al Rusiei, situat în nord-vest, fosta capitală a Imperiului Rus, a devansat alte metropole precum Beijing, Londra, Paris, Rio de Janeiro, Roma, Veneția, New York sau Sydney, a mai indicat precizat primăria.
Înființat în 1703, Sankt Petersburg va găzdui finala Cupei confederațiilor FIFA din 2017 și a doua semifinală a Cupei Mondiale de Fotbal din 2018.
Destinație reputată în lumea întreagă pentru arhitectura și viața sa culturală, cu muzeul Ermitaj și teatrul Marinski, Sankt Petersburg a atras peste 6,5 milioane de turiști în 2015, potrivit cifrelor oficiale.
World Travel Awards, cele mai importante premii oferite în industria turismului, se decernează din anul 1992.