Săptămână dedicată actriţei Gina Patrichi – la Teatrul Bulandra

Teatrul Bulandra dedică această săptămână actriţei Gina Patrichi şi spectacolelor în care ea a jucat pe scena instituţiei de cultură.

Potrivit unui comunicat al Teatrului Bulandra, spectacolul „Dimineaţa pierdută” după Gabriela Adameşteanu, dramatizarea şi regia Cătălina Buzoianu, va fi transmis online, vineri, pe pagina de Facebook a Teatrului Bulandra şi pe site-ul www.bulandra.ro.

Spectacolul, care a avut premiera în 1986, îi are în distribuţie pe Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mara, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.

De asemenea, vor fi postate pe Facebook, în perioada 1-7 iunie, fotografii şi cronici ale spectacolelor în care a jucat Gina Patrichi, actriţă a Teatrului Bulandra în perioada 1964 – 1994.

„În meseria noastră, dacă nu eşti în stare să o iei mereu de la capăt, eşti pierdut. Încerc, pe cât se poate, să alerg spre o nouă tinereţe în teatru. Sper să o găsesc, pentru că, în unele cazuri – spun eu – niciodată nu-i prea târziu. Şi pentru că nimeni, niciodată, nu este, nu poate fi, pe de-a-ntregul adult!”, spunea Gina Patrichi, potrivit comunicatului citat