Școlile, deschise și peste pragul de 6 la mie

Școlile vor fi decuplate de la rata de infectare din localitate, pragul de 6 la mie de la care școlile treceau în online fiind eliminat, a decis miercuri Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În plus, se va solicita introducerea testelor non-invazive cu salivă, care până acum nu au fost omologate.

Redăm declarația transmisă de ministrul Educației:

„Referitor la scenariile de functionare a școlilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat in unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, avand competente medicale/epidemiologice):

1. Decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasa/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, in vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.

2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării in scoli, prin formularea unei solicitări către Agenția Națională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening.

După această prima etapa urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern si abilitarea miniștrilor educatiei si sanatatii in vederea modificării ordinului comun in concordanța cu hotărârile adoptate.

Tot acest proces se va finaliza pana vineri, 1 oct., in vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 oct. 2021.”