Șefa firmei pirotehnice inculpată în dosarul ”Colectiv” a fost găsită moartă

Ea a fost găsită decedată, urmând ca INML să efectueze autopsia pentru a stabili cauza decesului. Daniela Niță, cea care deținea firma de artificii, a primit 12 ani și 8 luni de închisoare. Aceasta a fost acuzată inclusiv de distrugere de probe.

În decembrie 2019, Tribunalul București a pronunțat un prim verdict în dosarul ”Colectiv”.

Cristian Piedone, care a revenit în politică și a câștigat, anul trecut, mandatul de primar la Sectorul 5, a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare, fiind acuzat de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv, în calitatea sa de primar al Sectorului 4.

Cei trei patroni ai clubului bucureștean, Paul Gancea, Alin Anastasescu și Costin Micu, au fost condamnați fiecare la câte 11 ani și 8 luni.

Daniela Niță, cea care deținea firma de artificii, a primit 12 ani și 8 luni de închisoare. Aceasta a fost acuzată inclusiv de distrugere de probe.

Instanța a mai dispus ca rudele victimelor din Colectiv să primească daune morale și materiale de câteva zeci de milioane de euro. Ele vor fi plătite de cei 13 inculpați, în solidar cu Primăria Sectorului 4 și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Tot atunci au mai fost condamnați doi pompieri, care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale, dar și funcționari din Primăria condusă de Piedone la acea vreme.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru finele lunii septembrie judecarea apelului în dosarul ”Colectiv”. Judecătorii au decis ca dezbaterile să se facă pe parcursul a cinci termene, primul pe 30 septembrie.