Sindicatele protestează azi în fața Guvernului

6d6b4bcc ccea 4a17 861d a4dcf1abdb78

Membrii structurilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian protestează miercuri în faţa Guvernului, între orele 10:30 şi 13:00, solicitând respectarea statului de drept şi a legilor adoptate de Parlament, precum şi pentru rezolvarea unor revendicări sociale care au fost semnalate în mod repetat autorităţilor competente, dar fără rezultate concrete din partea acestora – transmite Agerpress.

Potrivit unui comunicat al sindicatelor, inflaţia şi preţurile mari pentru produsele de bază, pentru energia electrică şi termică, pentru asigurările obligatorii, îngroapă românii în facturi insuportabile, făcând viaţa imposibilă în România pentru oamenii care trăiesc doar dintr-un salariu muncit cinstit sau din pensie.

Legislaţia muncii este dezechilibrată şi descurajează asocierea lucrătorilor în sindicate şi angajarea forţei de muncă tinere în ţară, iar structura legală a relaţiilor industriale favorizează interesele companiilor multinaţionale, în detrimentul intereselor lucrătorilor şi al societăţii în general.

Salariaţii sunt obligaţi cu Contractele Individuale de Muncă în mână (încheiate legal şi asumate de angajator) şi cu Contracte Colective de Muncă valabile să se adreseze instanţelor de judecată pentru a li se plăti drepturile legale.

„Legislaţia muncii a devenit opţională pentru unii manageri ai companiilor de stat (care actualmente nici nu mai sunt în funcţii însă companiile suportă consecinţele negative ale deciziilor anterioare), în condiţiile în care, încurajaţi fiind de guvernarea precedentă, au tăiat efectiv din Bugetele de Venituri şi Cheltuieli, exact la capitolul cheltuieli cu personalul, fără nicio logică şi justificare fundamentată, drepturi salariale existente în Contractele Individuale de Muncă, deşi în paralel au continuat să efectueze cheltuieli nejustificate şi inutile ce nu contribuie la redresarea post – COVID”, spun sindicatele.

Aceştia solicită, în primul rând, respectarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare – care guvernează relaţiile de muncă dintre angajaţi şi angajatori.

„Solicităm ca actuala guvernare să impună, prin organele de administrare legal constituite, conducerilor executive şi consiliilor de administraţie, respectarea atât a drepturilor salariale ale angajaţilor, cât şi a celorlalte drepturi din CIM/CCM încheiate la nivel de unitate! Solicităm ca actuala guvernare să susţină, prin organele de administrare legal constituite, conducerilor executive şi consiliilor de administraţie, dialogul social la nivel de unitate şi să trateze organizaţiile sindicale ca parteneri de discuţii şi consultări periodice”, mai spun sindicatele.

Acestea mai cer ca semnalele de alarmă trase de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel de unitate sau venite din partea reprezentanţilor salariaţilor, să nu fie ignorate, ci luate în considerare şi tratate cu seriozitate.

„Solicităm ca Ministerul Muncii să ia toate măsurile care se impun pentru ca Inspectoratele Teritoriale de Muncă să îşi îndeplinească atribuţiile şi să acţioneze la semnalele/sesizările angajaţilor sau ale organizaţiilor sindicale! Solicităm respectarea şi aplicarea integrală, în forma iniţial promulgată a următoarelor legi organice, de la data publicării în Monitorul Oficial”, se mai arată în comunicat.

Protestatarii cer majorarea salariului minim brut garantat în plată, pentru toate categoriile socio-profesionale la 3.000 lei, similar reglementărilor pentru domeniul construcţiilor şi domeniul agricultură, alinierea tuturor veniturilor salariale şi a pensiilor cu inflaţia reală, promovarea unei noi legi a sindicatelor, conformă statutului României de stat membru UE, deoarece Legea Dialogului Social nr. 62/2011 blochează de 11 ani negocierile colective în ţara noastră, desfiinţând practic negocierile la nivel naţional şi la nivel sectorial, respectiv şi mişcarea sindicală; stabilirea conform legii, a unui VRS (valoarea de referinţă sectorială) unic pentru toate categoriile de salariaţi, actualmente discriminate faţă de judecători; reglementarea unei grile de salarizare unitare pentru angajaţii din administraţia publică locală.