Șomerii nu vor mai trebui să se prezinte personal la ANOFM: Vor fi sunați de funcționari

Sunt foarte mulți oameni, șomeri, care vin personal din obișnuință, din inerție, la sediile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), susține președintele instituției, Emanuel Victor Picu, precizând că viza care se acorda a fost suspendată. El a mai afirmat că acum se lucrează la o procedură prin care vor fi sunați de funcționari.

“Nu va fi doar online, ci și prin telefon, pentru că unii nu au email. La telefon li se va pune o serie de întrebări să putem verifica. Va fi un chestionar asumat de funcționarul care îl va interoga pe șomer. Aceeași procedură va fi și pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă”, spune Picu, pentru HotNews.ro.

Potrivit acestuia, în momentul de față când vin la sediile ANOFM „îi direcționăm, le spunem că pot să stea și acasă”.

„După ce se vor lua măsurile, probabil, de a sta obligatoriu acasă, nu vor mai veni”, afirmă el.

Picu a mai spus că „în legea 76 (din 2002 n.r.) scrie că lunar trebuie să se prezinte fiecare șomer pentru a i se face medire, consiliere, în căutarea unui loc de muncă”.

„I se punea o viză. Aceasta a fost suspendată”, conform reprezentantului ANOFM.

El a mai arătat că se lucrează ca tot personalul din țară, al ANOFM, să aibă semnătură electronică, ca să poată lucra de acasă

La Call-Center sună multă lume cu privire la șomajul tehnic suportat de stat


Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a organizat un call-center intern și a stabilit un număr unic de apel la care cetățenii pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la modalitățile de acordare a șomajului tehnic suportat de stat.

“E funcțional call center-ul. Sună foarte mulți oameni. Nu facem față la 8 linii. Deja redirecționăm în țară. Am avut ieri ședință cu directorii. Și agențiile județene sunt pregătite cu câte 2 persoane pe telefon și email”, spune Picu.

Conform comunicatului de luni, angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, număr cu tarif normal.