Sondaj BBC Radio: Miles Davis, desemnat cel mai bun artist de jazz din toate timpurile

Trompetistul american Miles Davis, o personalitate de marcă a muzicii din secolulul al XX-lea graţie unui stil interpretativ extrem de liric, a fost desemnat cel mai bun artist de jazz din toate timpurile, în urma voturilor exprimate de ascultătorii postului BBC Radio, informează bbc.com.

Topul 10 al celor mai buni artişti de jazz cuprinde nume sonore ale acestui gen muzical, precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald şi Billie Holiday. Voturile au fost exprimate de ascultătorii posturilor BBC Radio şi Jazz FM, iar rezultatele sondajului au fost dezvăluite de un post radiofonic temporar, BBC Music Jazz.

Topul 10 al celor mai buni artişti de jazz din istorie este alcătuit din următorii muzicieni: Miles Davis, Louis Armstrong, Duke Ellington, John Coltrane, Ella Fitzgerald, Charlie Parker, Billie Holiday, Thelonious Monk, Bill Evans şi Oscar Peterson.

Crescut în oraşul St. Louis, din statul american Missouri, Miles Davis a fost un pionier al mai multor stiluri de jazz – inclusiv cool jazz, hard-bop, modal jazz, jazz-rock, jazz-funk şi jazz-electronic.

Miles Davis, primul artist de jazz care a încorporat ritmuri de rock and roll în piesele sale, a devenit o sursă de inspiraţie majoră pentru numeroase generaţii de muzicieni.

Printre albumele sale cel mai bine vândute se numără experimentalul „Bitches Brew”, un dublu disc bazat pe improvizaţie, dar şi meticulosul şi introspectivul „Birth of the Cool”, o compilaţie de piese ce descriu evoluţia artistică a muzicianului american.

Discul său „Kind of Blue”, lansat în 1959, este cel mai bine vândut album de jazz din istorie.

Cu o sănătate afectată de pneumonie, insuficienţă respiratorie şi de un accident vascular cerebral, starul american a murit în 1991, la vârsta de 65 de ani.

„Miles Ahead”, un film inspirat din viaţa şi cariera sa, cu Don Cheadle în rolul principal, a avut premiera luna trecută, la New York Film Festival.

 

sursa: mediafax.ro