Soprana Irina Iordăchescu susține un spectacol la Ateneul Român

„De la baroc la Maria Tănase” este o călătorie muzicală prin cea mai mare parte a genurilor clasice, de la baroc la muzica românească şi, în acelaşi timp, un potpuriu de simţiri, trăiri, emoţii pe care artista le-a cules în cariera sa.

Spectacolul va fi prezentat la Ateneul Român, sâmbătă, 6 iunie 2015, de la ora 19.00.

Irina Iordăchescu îl va avea alături pe Ştefan Doniga, un pianist a cărui carieră solistică este apreciată de public şi de critica de specialitate. Invitaţii speciali vor fi Marin Cazacu, violoncelist de renume internaţional, şi mezzosoprana Cristina Iordachescu-Iordache.

Irina Iordăchescu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi, de 10 ani, este prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti (ONB) şi colaborator permanent al Filarmonicilor de Stat din România din anul 2000. Palmaresul său cuprinde premii importante la concursuri naţionale şi internaţionale ca: Ionel Perlea (România), Mihail Jora (România), G.B. Viotti (Italia), Maria Callas (Grecia), Sylvia Geszty (Spania), Vicenzo Bellini (Italia), International Vocal Competition ‘s-Hertogenbosch (Olanda) şi Alfredo Giacomotti (Italia).

Spectacolul din Bucureşti este susţinut de Asociaţia Culturală ”Societatea Muzicală”, iar tichetele sunt disponibile la casa de bilete a Ateneului Român.