Stagiunea SalutCULTURA! continuă în luna mai cu „Beethoven – TITANUL”

Stagiunea SalutCULTURA! continuă în luna mai cu conceptul lansat în România de Orchestra Simfonică Bucureşti în 2014, Capodopere ale marilor compozitori și prezintă ediția a doua a seriei “Beethoven – TITANUL”.

Pasiunea întâlnește excelenţa, pe muzica inegalabilului Ludwig van Beethoven, Sâmbătă, 26 mai 2018 la Sala CinemaPRO din București avându-i ca protagonişti pe Orchestra Simfonică București, dirijorul principal, Maestrul Jin Wang și solistul invitat, remarcabilul pianist Viniciu Moroianu.

Un nou concert extraordinar, marca Orchestra Simfonică București, “Beethoven – TITANUL” cuprinde: Concertul pentru pian și orchestră “Imperialul” și “Simfonia a V-a, a Destinului”. Cu deschiderea cu care şi-a obişnuit deja publicul, Orchestra Simfonică Bucureşti alături de invitații săi oferă astfel prilejul de a cânta în faţa tuturor celor care îndrăgesc muzica lui Beethoven şi susţin acest demersul cultural, Stagiunea SalutCULTURA!.

Stagiunea SalutCULTURA! reprezintă primul sezon concertistic al Orchestrei Simfonice București, o serie de concerte eveniment cu caracter lunar. Ediția 2018 omagiază Centenarul Marii Uniri de la 1918. Lucrări celebre ale compozitorilor români vor fi prezente în deschiderea programului fiecărui concert interpretat de Orchestra Simfonică București, alături de un repertoriu atent selectat.

În calitate de Ambasador Cultural al Romaniei, Orchestra Simfonică București a fost prima instituție muzicală din România care a fost invitată, alături de dirijorul francez Benoît Fromanger, să facă un turneu în America latină unde a concertat în 7 dintre cele mai importante săli de spectacol de pe acest continent. În 2017, datorită succesului înregistrat, orchestra a fost reinvitată în America de Sud.

Sub bagheta dirijorului austriac de origine chineză, Jin Wang, Orchestra Simfonică București a sustinut 20 de concerte în cadrul primului său turneu în Republica Populara Chineză, devenind astfel prima orchestră simfonică din Romania care a concertat în cadrul unui turneu de anvergură după 1990 în Shanghai, Nanjing, Hangzhou, Wuxi, Changzhou, Suzhou.

Parteneri: Primaria Sectorului 6 / Centrul Cultural European Sector 6, UCIMR, Ponsa, Texcargo, EVconnect.ro
Parteneri media: Radio Clasic, MediaAdvertising

Jin Wang

Distins muzician şi dirijor, Jin Wang a studiat dirijatul de orchestră la Conservatorul din Beijing şi apoi la Academia de Muzică din Viena, având şansa de a se perfecţiona de-a lungul timpului cu reputaţi maeştri ai baghetei printre care se numără Leopold Hager, Vaclav Neumann, Peter Eötvös, Richard Österreicher, Zubin Mehta şi Leonard Bernstein. A repurtat numeroase succese şi a obţinut premii în cadrul unor competiţii internaţionale dintre care amintim: „Fittelberg” – Polonia, „Muzica secolului XX” – Austria, „Budapest Television” – Ungaria, „Dinu Niculescu” – România, „Primăvara la Praga” – Cehia, „Nikolai Malko” – Danemarca, „Arturo Toscanini” – Italia. A fost invitat la pupitrul unor prestigioase orchestre precum Orchestra Simfonică Radio din Berlin, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Orchestra „Toscanini” din Italia, Orchestra Naţională din China, Filarmonica din Seul, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică „Yomiuri” din Tokyo, precum şi al altor ansambluri de profil din Praga, Stockholm, Bergen, Copenhaga şi Berlin. De asemenea, a fost invitat al Filarmonicii de Stat din Moravia, al Filarmonicii Janáček”, a dirijat la Opera Naţională din Finlanda şi Opera Comică din Berlin, precum şi la Orchestra Naţională Radio din România; este director artistic al ansamblului „Schubert Sinfonietta”, iar în stagiunile 2006-2008 a fost director atât al Filarmonicii cât şi al Operei din Würzburg.

Viniciu Moroianu

S-a născut în București, într-o familie de artiști. A absolvit, în București, cursul de pian liceal cu Marta Paladi și universitar (1985) cu Gabriel Amiraș și Suzana Szorenyi (acompaniament). A urmat de timpuriu cursuri de armonie (cu Doru Popovici și Pascal Bentoiu) și dirijat (cu Constantin Bugeanu). Ca elev i s-a publicat volumul “Diezul de aur” (1976) și un lied (1978). A obținut primul premiu I național în 1973. Este laureat al concursurilor internaționale de la Paris (“Guilde francaise des artistes solistes ” – 1979) și București (“George Enescu” – 1991). A fost premiat pentru interpretarea unor lucrări de Enescu și Lipatti.
Are peste 950 de apariții pe podium, în recitaluri, concerte camerale și ca solist cu orchestra (aproape 30 de titluri, inclusiv românești). Repertoriul său vast include prime audiții și lucrări ample mai rar abordate. Deține Integrala concertelor și a sonatelor pentru pian și vioară de Beethoven. A participat la Festivalurile internaționale “George Enescu” (opt ediții), “Dinu Lipatti” (trei ediții), “Academia Sighișoara” (zece ediții), precum și la Besancon, Bratislava, Graz, Chișinău și San Jose. A întreprins turnee în Europa și a concertat cu orchestre din Marea Britanie, Austria, Elveția, Grecia, Republica Moldova și Bulgaria. A fost transmis în direct prin EBU și Radio “Bartok”. A înregistrat pentru case de discuri din România și Grecia.
A cercetat intens componistica lui Lipatti. A publicat partituri de Lipatti si Paladi.
Predă la UNMB din 1990, ca titular la Muzică de cameră și Pian. Este vicepreședinte al UNIMIR și membru fondator al Societății Române Mozart.