Succes în premieră la Elbphilharmonie din Hamburg pentru Orchestra Română de Tineret

După evoluţii în faţa publicului din ţară în concerte susținute la Sinaia si Bucuresti, Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal au entuziasmat cei peste 2200 de spectatori care au umplut spectaculoasa sala ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein. Orchestra Română de Tineret a fost prima orchestra romaneasca aflata vreodata pe aceasta scena si a cantat in cadrul festivalului intr-un contextg in care au mai fost invitate doar trei alte orchestra de tineret – a Statelor Unite, a Germaniei si a Uniunii Europene.

Biletele pentru concertul Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, au fost epuizate cu trei luni inainte evenimentului, iar programul a fost unul extrem de pretentios, cuprinzand  Richard Wagner  – Preludiu şi Moartea Isoldei, Richard Strauss – Suita “Cavalerul Rozelor” si Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5, program prezentat anterior pentru publicul din România în festivalurile de la Sinaia şi București.

La scurt timp după înființarea sa în 1986, Schleswig-Holstein Musik Festival (SHMF) a ajuns unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume. În locul renumitelor concerte programate în săli de concerte și teatre de operă obișnuite, multe dintre evenimente au loc în castele sau hambare, spații neobișnuite, în cele mai spectaculoase biserici din Schleswig-Holstein și chiar în locuri neobișnuite precum docuri sau hale industriale. 

Despre acest concert ne-au vorbit:

Excelenta sa, domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul plenipotentiar al Romaniei in Germania

Este o simbioză, o euforie extraordinară pentru că nu doar ei cresc în văzul acestui public foarte instruit şi exigent dar şi publicul îşi găseşte, îşi regăseşte cele mai înalte aşteptări în aceşti oameni. Sunt oameni care fac muzică şi crează cu zâmbetul pe buze şi sunt cei mai calificaţi – şi o spun în cunoştinţă de cauză – cei mai prestigioşi ambasadori ai României.

Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română”, organizatorul turneului:

Această orchestră poate reprezenta un model atât cultural cât şi social pentru întreaga societate românească  pentru că ei reuşesc ceea ce, poate, mulţi alţii nu au putut să o facă până acum. Concertul de la Hamburg cu acest program extraordinar –  Wagner, Strauss, Şostakovici, un program exigent pentru orice public cunoscător de muzică clasică – aceşti tineri dovedesc că au capacitatea şi performanţa de a o executa la cel mai înalt nivel profesional şi mai ales de a crea emoţii fără niciun fel de problemă personală în sensul când se află în faţa unui public exigent, cunoscător de muzică clasică şi, mai ales, într-o sală atât de preţioasă ca cea de la Elbphilharmonie din Hamburg. Schimbarea este esenţială prin acest tip de model cultural iar mentalitatea acestor tineri este cea care va aduce ceea ce noi ne dorim din timp, o schimbare la nivelul întregii societăţi.”