Concurs ‘Enescu’: Premiul I nu s-a acordat la secţiunea Vioară; doi italieni – locurile II şi III

Concurs ‘Enescu’: Premiul I nu s-a acordat la secţiunea Vioară; doi italieni – locurile II şi III

Preşedintele juriului secţiunii Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu”, Pierre Amoyal, a premiat doar locurile doi şi trei, premiul I neacordându-se la această ediţie. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Concursului ‘Enescu’, Vikram Sedona (Italia, 18 ani) este câştigătorul locului al doilea la secţiunea Vioară, pe locul trei clasându-se Giuseppe Gibboni (Italia, 17 ani). Vikram Sedona a mai primit două premii speciale: invitaţia de a concerta la Lisabona în cadrul festivalului al cărui…

Mai mult

S-au pus în vânzare biletele pentru Concursul Enescu 2018

S-au pus în vânzare biletele pentru Concursul Enescu 2018

Biletele pentru Concursul Enescu 2018 au fost puse în vânzare joi, anunţă organizatorii manifestării, care promit la ediţia din luna septembrie a evenimentului „recitaluri extraordinare, concerte cu orchestră şi talentaţi tineri muzicieni ai lumii”, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Concursul Internaţional George Enescu 2018 are loc între 1 şi 23 septembrie, la Bucureşti, iar primele bilete au putut fi cumpărate vineri, la ora 14.00. Preţurile variază între 55 de lei şi 40 de lei, pentru…

Mai mult

Șase tineri muzicieni în Semifinala Secțiunii de Pian a Concursului Enescu 2016

Șase tineri muzicieni în Semifinala Secțiunii de Pian a Concursului Enescu 2016

Șase muzicieni din Grecia, Rusia, Chile, Bulgaria, Japonia și Letonia s-au calificat în semifinala Secțiunii de Pian a Concursului Internațional „George Enescu” 2016 ale cărei rezultate au fost anunțate miercuri seară.    Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Semifinala Concursului: Triantafyllos Liotis (Grecia), Konstantin Emelianov (Rusia), Danor Quinteros (Chile), Victoria Vassilenko (Bulgaria), Takuma Ishii (Japonia) și Liepiņš Daumants (Letonia). Etapa a II-a a Concursului Internațional „George Enescu” 2016, Secțiunea Pian, s-a desfășurat în zilele…

Mai mult

Concursul ‘George Enescu’ – Etapa a II-a la secţiunea ‘vioară’

Concursul ‘George Enescu’ – Etapa a II-a la secţiunea ‘vioară’

Concursul Internaţional "George Enescu" 2016, derulat până în 25 septembrie la secţiunile vioară, violoncel, pian şi compoziţie, îşi continuă desfăşurarea. Astăzi, 15 septembrie, juriul continuă să îi audieze pe instrumentiştii înscrişi în concursul de vioară, în cadrul celei de-a doua etape, derulate la Ateneul Român, începând cu ora 16:00. Din juriul competiţiei fac parte anul acesta violoniştii Agustin León Ara, Eduard Schmieder, Florin Croitoru, Mieczyslaw Szlezer, Mikhail Kopelman, Mihaela Martin, Remus Azoiţei, Silvia Marcovici şi…

Mai mult

Zlatomir Fung este câștigatorul Concursului Enescu 2016 la Secțiunea Violoncel

Zlatomir Fung este câștigatorul Concursului Enescu 2016 la Secțiunea Violoncel

Zlatomir Fung, din Statele Unite ale Americii, în vârsta de 17 ani, a câștigat marți seara Premiul I al Secțiunii Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei finale cu ovații, în care a interpretat, la Ateneul Român, Simfonia Concertantă Op.8 de George Enescu, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch. Câștigătorul concursului a fost anunțat de reputatul violoncelist David Geringas, președintele Juriului Secțiunii Violoncel. Premiul I al Concursului…

Mai mult

Remus Azoiţei, despre o sală goală, fără spectatori, la Conservator: „Este o ruşine!”

Remus Azoiţei, despre o sală goală, fără spectatori, la Conservator: „Este o ruşine!”

Remus Azoiţei (45 de ani), singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra şi unul dintre cei mai renumiţi artişti şi tineri profesori ai prestigioasei instituţii, este revoltat că tinerii violonişti nu participă la etapele de preselecţie la vioară, în cadrul Concursului "George Enescu". "Ne guvernează lenea şi dezinteresul, suficienţa supremă tipic românească“, scrie, indignat, artistul pe pagina sa de Facebook. Începută pe 3 septembrie, ediţia 2016 a Concursului Internaţional George Enescu…

Mai mult

Continuă Concursul Internaţional George Enescu 2016

Continuă Concursul Internaţional George Enescu 2016

În cadrul Concursului Internaţional "George Enescu" 2016 continuă astăzi (12 septembrie) etapa I a secţiunii vioară. Cei 55 de concurenţi participanţi, care provin din ţări din Europa, Australia, America de Nord şi Asia, vor prezenta lucrări de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart şi Nicolo Paganini. Evoluţiile muzicienilor vor fi notate de un juriu prezidat de violonistul francez Pierre Amoyal, din care mai fac parte Agustin Leon Ara, Florin Croitoru, Mieczyslaw Szlezer, Mihaela Martin, Mikhail…

Mai mult

Concursul Enescu 2016: Tian Tian şi Caterina di Cecca sunt câştigătorii Secţiunii Compoziţie

Concursul Enescu 2016: Tian Tian şi Caterina di Cecca sunt câştigătorii Secţiunii Compoziţie

Tian Tian din China este câştigătorul Secţiunii de Compoziţie a Concursului Enescu 2016, categoria Muzică Simfonică, cu lucrarea intitulată „Concerto for orchestra”, iar Caterina di Cecca din Italia a fost desemnată câştigătoare la categoria Muzică de Cameră, cu lucrarea „Isole per 7 strumentisti”. În total, 34 de tineri compozitori şi-au înscris partiturile în cadrul Concursului Enescu 2016. Juriul de specialitate al Secţiunii Compoziţie care a selectat câştigătorii a fost format din presonalităţi de calibru: Zygmunt…

Mai mult

Continuă etapa I a Concursului Internaţional ‘George Enescu’ – secţiunea violoncel

Continuă etapa I a Concursului Internaţional ‘George Enescu’ – secţiunea violoncel

Concursul Internaţional "George Enescu" 2016, derulat până în 25 septembrie la secţiunile vioară, violoncel, pian şi compoziţie se află în desfăşurare. Astăzi, 5 septembrie 2016, juriul continuă să asculte instrumentiştii înscrişi în concursul de violoncel, în cadrul primei etape, ce are loc la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din juriul competiţiei fac parte anul acesta violonceliştii Alexandra Guţu, David Geringas, Arto Noras, Frans Helmerson, Julius Berger, Marin Cazacu, Natalia Gutman, Mirel Iancovici şi Philippe…

Mai mult

Concursul Enescu 2016 va fi deschis sâmbătă cu un Concert de gală

Concursul Enescu 2016 va fi deschis sâmbătă cu un Concert de gală

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" se va deschide sâmbătă, la Ateneul Român, cu un Concert de gală, avându-i ca soliști invitați pe Anna Tifu (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel) și Mihai Ritivoiu (pian), laureați ai altor ediții ale competiției. Sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va interpreta în primă audiție lucrarea "Tektonum" de Sebastian Androne, câștigătorul ediției trecute a Concursului — secțiunea compoziție. De asemenea, programul cuprinde Triplul Concert pentru pian,…

Mai mult
1 2