Spectacolul Self Portrait Camouflage cu Latifa Laâbissi @ TNB

Spectacolul Self Portrait Camouflage cu Latifa Laâbissi @ TNB

Dansatoarea şi coregrafa Latifa Laâbissi aduce în lumina reflectoarelor imaginea socială şi dimensiunile simbolice ale corpului uman, într-un spectacol care a stârnit deja numeroase controverse – Self Portrait Camouflage – şi care va avea o reprezentaţie specială luni 8 octombrie, la ora 20.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti. Unde începe identitatea unui corp, a unei fiinţe umane? Dansatoarea şi coregrafa Latifa Laâbissi aduce în lumina reflectoarelor imaginea socială şi dimensiunile simbolice ale corpului uman,…

Mai mult

Opera Comică pentru Copii anunță spectacole suplimentare

Opera Comică pentru Copii anunță spectacole suplimentare

Opera Comică pentru Copii anunță spectacole suplimentare în luna octombie și premiera operetei „Noapte la Veneția” în noiembrie La cererea publicului, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, adaugă trei reprezentații noi și un titlu de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu în programul lunii octombrie, spectacole care se joacă în toate cele trei săli ale instituției din Calea Giulești. În luna noiembrie, echipa OCC îi așteaptă pe cei mici cu multe surprize: premiera operetei…

Mai mult

Spectacol de teatru documentar pe scena eXplore Festival

Spectacol de teatru documentar pe scena eXplore Festival

Un spectacol de radio tridimensional cu muzică, video, ilustrație și povestiri din viața reală Joi, 5 octombrie 2017, ora 20:30, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media, va fi prezentat, în cadrul eXplore festival #12, spectacolul de teatru documentar RADIO LIVE. Timp de 6 ani, Aurélie Charon, Caroline Gillet și Amélie Bonnin au călătorit în Alger, Teheran, Moscova, Beirut, Tel Aviv, Gaza, Sarajevo, Istanbul, pentru a întâlni tineri inspirați și a le face portrete…

Mai mult

„Efecte colaterale” la Nottara

„Efecte colaterale” la Nottara

Deşi încă fără sediu, Teatrul Nottara anunţă premiera unui nou spectacol: Efecte colaterale, un text contemporan, semnat de dramaturgul şi scenaristul Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu. Aceasta va avea loc miercuri, 23 martie, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei. Prezentată în premieră pe ţară la Nottara, piesa îmbină ca într-un puzzle mai multe drame de familie, analizează, cu mult umor şi atenţie la nuanţe, riscul de a-l pierde pe celalalt pe drumul propriei împliniri.  Poveşti…

Mai mult

Spectacolul „La traviata”, în regia lui Paul Curran revine la Opera Naţională Bucureşti

Spectacolul „La traviata”, în regia lui Paul Curran revine la Opera Naţională Bucureşti

În regia apreciatului artist de origine britanică Paul Curran, spectacolul „La traviata” revine pe scena Operei Naționale București în 15, 16, 29 și 30 ianuarie, de la ora 19:00. Regizorul Paul Curran declara despre opera care, după mai mult de 160 de ani de la premiera sa mondială, continuă să fie cea mai jucată din lume: „Cred că Verdi a compus o operă foarte modernă. El a compus o operă bazată pe o poveste extrem…

Mai mult

Angela Gheorghiu susţine un concert caritabil pentru victimele din clubul Colectiv, pe 29 noiembrie

Angela Gheorghiu susţine un concert caritabil pentru victimele din clubul Colectiv, pe 29 noiembrie

Soprana Angela Gheorghiu va susţine un concert umanitar, menit să strângă fonduri necesare tratamentului reparator al victimelor incendiului din clubul Colectiv, pe 29 noiembrie, de la ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti. Concertul este realizat cu participarea Corului, a Orchestrei Filarmonice „George Enescu” şi a dirijorului Tiberiu Soare. Partener al evenimentului, pentru strângerea şi distribuirea fondurilor adunate, este Fundaţia „Preţuieşte Viaţa”, condusă de Andreea Marin. „Tragedia de la Club Colectiv a afectat vieţile atâtor…

Mai mult

Călătorie prin muzica de altădată

Călătorie prin muzica de altădată

Autor: Anca Florea 28 octombrie 2015 La început de mileniu, descopeream, la Sighișoara, un excelent ansamblu care, cântând pe instrumente „vechi”, aborda creații din epoci demult apuse, reușind să le pună în valoare parfumul inconfundabil și scriitura atât de specială și atât de dificil de redat… așa cum trebuie. Se numea „Flauto dolce” și se înființase la Cluj, cu scurt timp în urmă, în anul 2000, când flautistul Zoltan Majo, specializat în instrumente precum flautul…

Mai mult

Zilele Bucureștiului animă orașul

Zilele Bucureștiului animă orașul

Bucureşti, 14 septembrie SOUND & VISION, primul festival de muzică alternativă 100% românească și Noaptea Albă a Bucureștiului, noaptea în care inima orașului se activează Zilele Bucureștiului fac orașul să pulseze. Între 18-20 septembrie, te invităm să descoperi și să te bucuri de un București plin de viață, unde iubitorii de cultură urbană se vor delecta cu primul festival de muzică alternativă din oraș – SOUND & VISION, iar noaptea de 19 spre 20 septembrie…

Mai mult

José Carreras va susţine un concert Bucureşti

José Carreras va susţine un concert Bucureşti

Tenorul José Carreras va susţine un concert la Complexul Romexpo din Bucureşti pe 26 noiembrie ora 20:00. Apreciat atât de public cât și de critici, cunoscut din cele peste 60 de roluri interpretate pe marile scene muzicale ale lumii, remarcabil mai ales în operele scrise de Verdi și Puccini, Josep Carreras i Coll, s-a născut pe 5 decembrie 1946 la Barcelona, Catalonia. După ce, la vârsta de șase ani, a văzut pe Mario Lanza în…

Mai mult

Soprana Irina Iordăchescu susține un spectacol la Ateneul Român

Soprana Irina Iordăchescu susține un spectacol la Ateneul Român

„De la baroc la Maria Tănase” este o călătorie muzicală prin cea mai mare parte a genurilor clasice, de la baroc la muzica românească şi, în acelaşi timp, un potpuriu de simţiri, trăiri, emoţii pe care artista le-a cules în cariera sa. Spectacolul va fi prezentat la Ateneul Român, sâmbătă, 6 iunie 2015, de la ora 19.00. Irina Iordăchescu îl va avea alături pe Ştefan Doniga, un pianist a cărui carieră solistică este apreciată de…

Mai mult
1 2