Târguri şi spectacole de Dragobete şi Mărţişor

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti organizează târguri, un concurs de poezii de dragoste şi spectacole de Dragobete şi Mărţişor, în perioada 24 februarie – 8 martie.

De Dragobete, ”Sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la români”, muzeul a programat, pe 26 februarie, începând de la ora 12.30, un spectacol de teatru de umbre pentru copii, tradiţii cu grupul de datini şi obiceiuri ”Cucii”, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, prelucrări folclorice ale grupului de muzică veche ”Muzodava” din Ploieşti, un concurs de poezii de dragoste, precum şi hore strămoşeşti cu Şcoala de dans românesc ”Larisa şi Marin Barbu”.

În perioada 24 – 26 februarie se va desfăşura, între orele 09.00 şi 17.00, un târg la care vizitatorii vor putea achiziţiona creaţii ale meşterilor populari, mărţişoare, dar şi produse din bucătăria tradiţională, precum cozonac, plăcinte şi turtă dulce. Vizitatorii care îşi sărbătoresc ziua de nume – Draga, Drăguţa, Dragoş, Drăgan, sau ziua de naştere vor avea acces gratuit în muzeu.

Denumit în calendarul popular şi ”Cap de primăvară”, de Dragobete ”întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii”, se arată pe site-ul instituţiei.

La târgul ”De Mărţişor. Târg cu tâlc…”, care va fi deschis începând cu 27 martie, în intervalul orar 9.00 – 17.00, vizitatorii vor putea alege atât mărţişoare tradiţionale, realizate de meşteri populari din zone precum Bucovina, Moldova şi Oltenia, cât şi mărţişoare create de artişti plastici şi studenţi.