Tehnologia vaccinurilor anti-COVID va putea fi folosită inclusiv pentru tratarea cancerului

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a explicat care este tehnologia pe baza căreia au fost dezvoltate vaccinurile aflate cel mai aproape de lansarea pe piață. El a spus că este o tehnologie revoluționară care va fi folosită în viitor și pentru tratarea altor boli, inclusiv a cancerului.

Vaccinurile dezvoltate de Moderna și Pfizer sunt pe bază de mesager ARN, care este un cod, și nu conțin virus inactivat.

Gheorghiță a explicat că, după ce cercetătorii au obținut secvența genomică a coronavirusului SARS-CoV2, au pornit de la cunoștințele pe care le aveau deja legate de virusurile SARS și MERS.

Proteina față de care se formează anticorpi protectori, existentă în virus, are un cod ARN.

„Reprezintă, dacă vreți, rețeta după care se fabrică acea proteină. Vaccinul conține de fapt acea rețetă, strict pentru acea proteină. Acest segment de ARN face parte din secvența ARN. Acest lucru a permis să avem într-un timp scurt o cantitate mare de ARN mesager care a putut fi studiat în aceste studii clinice. Este și motivul pentru care s-a putut ajunge în acest stadiu de studii de preaprobare într-un interval de câteva luni”, a spus el.

„Odată administrat unei persoane, organismul nostru decodifică acest mesaj și produce această proteină fără să mai facem boala, însă vom face anticorpi strict împotriva acestei proteine și vom fi protejați față de infecția eventuală cu SARS-CoV2”, a explicat Gheorghiță.

„Nu va fi finalul acestei vaccinări COVID, foarte probabil această tehnologie va fi folosită de aici înainte ani de zile pentru multe alte boli infecto-contagioase, dar și pentru terapii genice și pentru terapia în cancer și alte boli genetice. Este un salt uriaș pe care medicina l-a făcut și cred că tot acest efort conjugat al cercetării medicale furnizează rezultatele extrem de valoroase de astăzi”, a mai spus el.