Tenorul Andrea Bocelli și naistul Gheorghe Zamfir, în duet la București și Cluj-Napoca

Tenorul Andrea Bocelli și naistul Gheorghe Zamfir vor cânta în duet, în două concerte la București și Cluj-Napoca, în zilele de 22 și 25 iunie.

Potrivit organizatorilor, Andrea Bocelli și invitații săi — Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia și Elisa Balbo — vor fi acompaniați pe scenele din Piața Constituției din București (22 iunie) și Cluj Arena din Cluj-Napoca (25 iunie) și de artiști ai Orchestrei și Corului Operei Naționale București și de cei ai Orchestrei și Corului Operei Naționale din Cluj-Napoca, peste 70 de instrumentiști și 60 de coriști.

"Este o bucurie pentru mine să urc pe scenă alături de marele tenor Andrea Bocelli. Naiul este viața, este sufletul meu. Întreaga mea existență trece prin fiecare sunet al acestui instrument atât de vechi, dar atât de actual prin sunetele lui. Sufletul poporului român se află în naiul meu. Și de aceea sunt de-a dreptul fericit că eu, noi, vom fi prezenți alături de un artist atât de important. Este o nouă recunoaștere a artei românești, este o mândrie de care trebuie să ne bucurăm cu toții. Vă aștept cu mare drag, atât în București, cât și în Cluj, să aplaudăm cu tot sufletul o artă care nu va muri niciodată: muzica. Cântată, suflată, povestită. Cu toții vom fi acolo să ne bucurăm, să vă bucurăm!'', a declarat Gheorghe Zamfir.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.eventim.ro