“The Michael Jackson Tribute”, la Bucureşti

România este prima ţară din turneul mondial “The Michael Jackson Tribute”. La 20 de ani de la a doua venire a lui Michael Jackson în România, show-ul artistului revine la Bucureşti. Biletele pentru spectacolul de pe 7 iulie din Piaţa Constituţiei, primul din cadrul turneului “The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute” organizat de echipa regelui pop, au fost puse în vânzare de marţi, 5 aprilie.

Jennifer Batten (cea care a fost chitarista solo al lui Michael Jackson timp de zece ani), LaVelle Smith Jr (coregraf şi principal dansator pentru turneele “Dangerous”, “Bad” şi “History”), Michael Prince (inginerul de sunet al înregistrărilor şi supervizorul de sunet pentru concerte şi apariţiile televizate), Sam Sims (basist) şi restul echipei lui Michael Jackson se întâlnesc din nou pe aceeaşi scenă, la şapte ani de la dispariţia regelui pop, pentru un tribut care va îmbina hit-urile promovate în turneele “Bad” şi “Dangerous”.

Vocea pe care publicul o va auzi va aparţine unui imitator al lui Michael Jackson, despre care organizatorii nu au oferit detalii, deocamdată.

În funcţie de categorie, preţul unui bilet variază între 80 şi 450 de lei.

Prima venire a Regelui în ţara noastră a fost pe 1 octombrie 1992, când cariera lui Michael Jackson era la apogeu.