„TOC TOC”, la Cinema PRO

"TOC TOC", comedia franţuzească cu cel mai mare succes din ultimii 10 ani, se joacă pe 29 iunie, la Cinema PRO.

Teatrul Avangardia vă invită la cea mai sărită de pe fix comedie, să radeți în hohote alături de Alba – o maniaca a curățeniei, care mai e și laborantă pe deasupra (Monica Ciută), Dan – un taximetrist obsedat de calcule (Silviu Biriș), Bob – un tânăr care se deplasează sărind de pe o piesă de mobilier pe altă (Victor Bucur), Măria – o habotnică ce are și mania verificărilor (Anca Turcasiu / Andreea Mateiu), Lili – o tânără care repetă fiecare frază de două ori (Doina Antohi) și Fred – un individ care are ieșiri verbale și gesturi bruște (Mihai Gruia Sandu!). Și pe lângă cei șase pacienți, bine intenționat, însă mereu depășit de situație, apare în momentele de maximă tensiune un asistent în ton cu ultimele tendințe ale modei (Daniel Burcea).
 
Piesa TOC TOC! se joacă la Cinema Pro ( Blvd. I. C. Brătianu nr 6, Sector 2, București, în zona Pieței Universității), pe 29 iunie, de la ora 20:00.