„Toți pentru Europa”. Mesajul transmis de miile de oameni din Piața Victoriei

Mii de oameni s-au strâns în această seară în Piaţa Victoriei şi i-au îndemnat pe români să meargă la vot. Evenimentul a fost organizat în acelaşi timp în mai multe oraşe din România şi din Europa. Pe scenă au urcat actori şi muzicieni care i-au rugat pe cei prezenţi să nu stea în case pe 26 mai. În timpul evenimentului, oamenii veniţi în faţa Guvernului au transmis un mesaj către Uniunea Europeană, formând o inimă chiar în centrul Pieţei.

Mihai Șora: Suntem români și suntem europeni. În același timp și în aceeași măsură. Să ieșim și să ne manifestăm politic punând în urmă votul pe care îl gândim dinainte cu foarte multă atenție.

Victor Rebengiuc: Vă rog să mergeți la vot, să votați candidații pentru Parlamentul European, să-i votați pe cei pe care îi preferați dumneavoastră.

Oamenii prezenți la eveniment au explicat de ce au venit în Piața Victoriei:

-Să vadă și copiii în primul rând că e important să se iasă la vot. Nu știu ei despre ce e vorba, dar o să încerc să le explic și încerc să fiu un exemplu pentru ceilalți cunoscuți ai mei care aș vrea să înțeleagă că e important să se voteze.

-Este și o ocazie foarte bună să îi convingem pe cei care încă nu s-au convins că trebuie să voteze și trebuie să-și exercite dreptul ăsta, să o facă. Vă rog din inima mea de român faceți asta, mergi la vot.

Evenimentul face parte dintr-o serie de acţiuni ce au loc duminică în 49 de oraşe europene din 13 ţări. În România, acţiunea se va desfăşura simultan în şapte oraşe, iar românii din diaspora vor organiza propriile evenimente la Madrid, Milano, Barcelona, Londra, Paris şi Zurich.

Manifestaţia „Toţi pentru Europa” are  loc  de la ora 18:00, evenimentul având ca scop motivarea cetăţenilor să iasă la vot pe 26 mai şi conştientizarea importanţei implicării civice. Potrivit unui comunicat transmis de Comunitatea Declic, organizator al evenimentului, cu această ocazie va avea loc un concert cu trupele Vama, Omul cu şobolani, Taxi şi Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piaţă. Toţi artiştii participă la eveniment pro bono.