UB40, Ky-Mani Marley şi The Hives, la festivalul de muzică eclectică GreenSounds

Festival internaţional de muzică eclectică GreenSounds va avea loc în acest sfârşit de săptămână în Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), intrarea Charles de Gaulle, printre invitaţi numărându-se Ky-Mani Marley, UB40 sau The Hives, informează Primăria Capitalei prin intermediul unui comunicat.

„Festivalul cu intrare liberă propune, timp de trei zile, 26 de concerte ale unor artişti şi trupe consacrate din ţară şi din străinătate, pe două scene care vor fi activate succesiv, activităţi recreative şi un spaţiu de street food, propunându-şi să celebreze oraşul, la final de vară, prin muzică şi dans în aer liber”, anunţă PMB.

Prima zi de festival, vineri, îl aduce în faţa publicului pe artistul jamaican Ky-Mani Marley, fiul lui Bob Marley, care vine pentru prima dată în România.

„Piesele lui transced barierele culturale şi îl clasează mai presus de un simplu artist al muzicii reggae, încorporând în creaţiile sale stilurile hip hop, blues, rock şi oferind prin concertele live o călătorie muzicală prin care publicul îi observă versatilitatea şi pasiunea pentru muzică! Tot în prima zi, cei prezenţi îi vor asculta live pe cele două scene din aer liber pe Veran Zorilă, K-Lu, Jurjak, Roa, Toulouse Lautrec, Subcarpaţi şi Basska”, se menţionează în comunicat.

Tot pentru prima dată în România vor fi prezenţi sâmbătă la festival şi suedezii de la The Hives, cei care, prin hituri precum „Hate To Say I Told You So”, „Main Offender” sau „Veni Vidi Vicious”, au revitalizat stilurile Garage Rock şi Garage Punk la nivel internaţional. Lor li se alătură, în cea de-a doua zi de festival, austriecii de la Sofa Surfers, promotori ai mixului genurilor muzicale rock şi electronică, cu influenţe de trip hop, dub şi acid jazz. Ziua va fi completată de artişti şi trupe locale precum Hefe, Norunegru, The Kryptonite Sparks, RoadkillSoda, Omul cu Şobolani, Implant pentru Refuz şi Coma.

Duminică vor urca pe scenă UB40 featuring Ali Campbell, Astro and Mickey Virtue, care vor interpreta hituri precum „Red, Red Wine”, „Kingston Town”, „One In Ten”, „(I Can’t Help) Falling In Love With You”, dar şi piese de pe noul lor album „A Real Labour of Love”. Tot duminică, în ultima zi de festival, se alătură Club des Belugas, una dintre cele mai importante trupe germane de Nujazz din Europa. „Clubul de instrumentişti, vocalişti şi DJ-i combină creativ stilurile contemporane Electro, Lounge, Nujazz cu beat-uri braziliene, Swing şi American Black Soul din anii ’50, ’60 şi ’70”, potrivit sursei citate.

Pe cele două scene din parc vor mai urca succesiv trupele româneşti The Details, Grimus, NextEx, The Amsterdams, artista Valeria Stoica şi DJ-ii CS84 şi Guz.

Intrarea la festivalul organizat de Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti este liberă.

Detalii pe http://bucharestgreensoundsfestival.ro sau pe Facebook event: https://goo.gl/zpjoQ1.