UE îndeamnă Moscova să ancheteze cazul Navalnîi şi ameninţă cu sancţiuni

Uniunea Europeană a îndemnat joi Moscova să efectueze o anchetă privind otrăvirea opozantului rus Alexei Navalnîi şi nu a exclus aplicarea de sancţiuni, notează AFP.

„Guvernul rus trebuie să facă tot posibilul pentru a desfăşura o anchetă aprofundată asupra acestei crime şi în deplină transparenţă”, a declarat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în numele celor 27 de state membre.

El s-a referit la eventuale sancţiuni: „UE lansează un apel la un răspuns internaţional comun şi îşi rezervă dreptul de a lua măsuri corespunzătoare, inclusiv măsuri restrictive”.

Uniunea Europeană „condamnă cu cea mai mare fermitate tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi, care a fost otrăvit cu un agent neurotoxic militar de tip Noviciok, similar celui folosit în tentativa de asasinare” a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi fiicei sale, Iulia, în 2018, în Anglia.

„Impunitatea nu poate fi şi nu va fi tolerată”, a adăugat Josep Borrell.

„Uniunea Europeană invită Federaţia Rusă la cooperare deplină cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) pentru a garanta o anchetă internaţională imparţială”, a subliniat el