„Un film autist normal“, marele câştigător la festivalul „One World Romania“

Juriul format de liceeni a acordat, sâmbătă seara, singurul premiu al festivalului internaţional de film documentar dedicat drepturilor omului „One World Romania“. Documentarul „Normal Autistic Film“ („Un film autist normal“), realizat de realizat de regizorul ceh Miroslav Janek, a fost desemnat câştigătorul celei de-a zecea ediţii a festivalului.

„Normal Autistic Film“, documentarul realizat de Miroslav Janek, în 2016, urmăreşte portretele unor copii diagnosticaţi cu autism în forme şi grade diverse. „Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate“, spune unul dintre protagoniştii filmului, cu toţii etichetaţi ca „autişti“, potrivit descrierii filmului. Regizorul Miroslav Janek decide să-şi abordeze subiecţii nu în calitatea lor de copii diagnosticaţi cu sindromul Asperger, ci ca personaje complexe şi neuro-diverse rătăcite într-o majoritate de neuro-tipici. Într-o asemenea perspectivă, autismul încetează a mai fi un diagnostic şi devine un mod neobişnuit de a gândi, care necesită efort pentru a fi descifrat. Filmat pe parcursul a doi ani, acest documentar este un portret intim şi afectuos a cinci adolescenţi originali care, în afara pasiunilor pentru Tarantino şi Micul Prinţ, pentru muzică clasică sau scriitură creativă, pot explica foarte clar modul în care viaţa le este afectată de construcţia diferită a creierelor lor.

Cei cinci liceeni – Victoria, Ştefania, Ana-Maria, Andrei şi Luca – au motivat decizia luată după vizionarea celor 10 filme din competiţie astfel: „Credem că filmul ales nu se limitează doar la lumea copiilor autişti, ci ni se adresează tuturor. Ce putem învăţa de la ei este să ne preţuim unicitatea. Alegând acest film am ales, de fapt, curajul de a fi cine suntem cu adevărat. Normalitatea fiecăruia se dovedeşte a fi diferită."

Prin cadrele şi personajele diverse, filmul arată că nu există o singură realitate, ci doar mai multe interpretări.“ Regizorul Miroslav Janek, prezent în Bucureşti doar la începutul festivalului, le-a transmis publicului şi juraţilor o înregistrare video în care a mulţumit pentru acest premiu.