USR cere demiterea imediată a primarului Mihai Chirica

„Se impune o reacţie imediată din partea liderilor PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis. În acest moment avem un primar de municipiu care nu îşi mai poate exercita funcţia. Mihai Chirica a fost pus oficial sub control judiciar. Chirica este un campion al dosarelor penale, deschise de DNA şi DIICOT. Mihai Chirica trebuie demis urgent din PNL şi organizate alegeri anticipate locale la Iaşi”, a scris Moşteanu, pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a transmis, vineri, că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, trebuie demis „urgent” din PNL şi organizate alegeri locale anticipate.

Mihai Chirica a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc. Conform DNA, Chirica a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de primar.

Mihai Chirica a anunţat că va contesta măsura controlului judiciar dispusă în cazul său. Până la reluarea atribuţiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.