VIDEO | Momentul în care talibanii intră în Kabul

Imagini cu momentul în care talibanii intră în Kabul, capitala Afganistanului, au fost publicate de Al Arabiya.

 
În imagini – despre care Al Arabiya spune că surprind momentul intrării talibanilor în Kabul, duminică – poate fi văzut intrând pe o stradă din oraș un grup care are arme și steaguri, înconjurat de zeci de civili.
 
 
Luptătorii talibani sunt în trei districte din Kabul, au spus trei oficiali pentru Associated Press. Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că gruparea islamistă este în negocieri cu guvernul pentru ”o predare pașnică” a Kabulului.
 
Purtătorul de cuvânt a susținut că nu se intenționează nicio răzbunare contra nimănui, toți cei care au servit guvernul și armata vor fi iertați. De asemenea, reprezentantul talibanilor a făcut apel al civili să rămână în țară, să nu plece de frica lor.
 
Luptătorilor talibani li s-a cerut să stea la punctele de intrare în oraș, mujahedinii nu au ucis sau rănit pe nimeni în Kabul, a declarat și un lider taliban din Doha.