Zi decisivă pentru Alexei Navalnîi. Instanța dezbate o condamnare de trei ani și jumătate de închisoare

O instanță judecătorească din Rusia urmează să decidă în cursul zilei de marți dacă opozantul Alexei Navalnîi va fi încarcerat pentru trei ani și jumătate, într-un caz care a stârnit proteste la nivel național și propuneri de noi sancțiuni occidentale pentru Moscova, transmite Reuters.

Navalnîi, cel mai vocal critic al lui Vladimir Putin, a fost arestat în data de 17 ianuarie, la câteva minute după ce a aterizat la Moscova, la întoarcerea din Germania. În ultimele 5 luni Navalnîi a fost tratat într-un spital din Berlin şi s-a recuperat după otrăvirea cu Noviciok, o substanță neurotoxică, de anul trecut, pusă la cale de serviciile secrete.

După ce a fost otrăvit, opozantul a susținut că regimul de la Kremlin a comandat asasinarea sa. La rândul său, Kremlinul îl acuză pe Navalnîi că lucrează cu serviciile secrete occidentale, în special cu CIA.

Administrația penitenciarelor de stat din Rusia îl acuză pe Navalnîi că a încălcat termenii unei condamnări anterioare și a cerut ca sentința cu suspendare primită într-un caz de deturnare de fonduri să fie transformată într-una cu executare.