Ziua pompierilor este marcată în fiecare an la 13 septembrie

Ziua pompierilor este marcată în fiecare an la 13 septembrie. Este data la care, în anul 1848, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, o luptă eroică purtată de pompierii militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.

Spiritul revoluţionar care a cuprins Franţa la începutul anului 1848 a declanşat fenomene similare în restul Europei, inclusiv în Principatele Române. În Ţara Românească, Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848.

Pentru a înăbuşi Revoluţia, trei luni mai târziu, mai exact la 13 septembrie 1848, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti, potrivit volumului ”Istoria României în date” (2003). Cu o zi înainte, respectiv la 12 septembrie 1848, Locotenenţa Domnească dăduse ordin colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi şef al garnizoanei Capitalei, să deplaseze, în ziua următoare, subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formate din aproape 6.000 de ostaşi, se arată pe site-ul www.isualba.ro. Tot la 13 septembrie, înainte de sosirea trupelor otomane, avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, moment ce a influenţat moralul şi dăruirea ostaşilor români. Convinşi fiind de iminenţa unui conflict armat cu otomanii, ostaşii Companiei de Pompieri, comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au insistat să se alăture şi ei trupelor la cazarma din Dealul Spirii.

În acea zi, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostaşii Ţării Româneşti şi trupele otomane, se arată pe site-ul isubif.ro. Compania de Pompieri Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a purtat o luptă eroică, cu toate că otomanii erau de douăzeci de ori mai numeroşi. Bătălia a rămas în istorie sub denumirea de ”baia de sânge de la Bucureşti”, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă.

Ziua de 13 septembrie 1848 a rămas, astfel, unul dintre cele mai semnificative momente din istoria armei pompierilor, ea continuând să fie celebrată ca Zi a pompierilor, fiind instituită ca atare prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997.

În amintirea luptătorilor de la 13 septembrie 1848, în data de 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din Bucureşti, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în faţa clădirii Arsenalului Armatei.