„Adolf H. Două vieți “– două destine ale aceluiași om

Utilizând excelent resursele literaturii, Eric Emmanuel Schmitt construiește în acest roman două biografii paralele: una fidelă realității, romanul lui Hitler, mort în 1945 în Berlinul distrus de bombardamente, cealaltă, plăsmuită în întregime, povestea lui Adolf H., un pictor care, după Marele Război, frecventează avangarda din Montparnasse, ca într-un final să se stingă liniștit în 1970 la Santa Monica. Romanul e urmat de o postfață, ce cuprinde jurnalul autorului din perioada scrierii acestuia. Schmitt își exprimă aici anxietatea, îndoielile, uneori chinul și oroarea pe care le-a încercat din momentul în care a decis să dea viața figurii celei mai sumbre din istoria recentă.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler ar fi devenit pictor? Dacă, pe 8 octombrie 1908, Academia de Arte Frumoase din Viena nu l-ar fi respins pe tânărul timid Adolf Hitler? O clipă care a schimbat nu numai cursul unei vieți, ci și mersul istoriei. Propunându-și să demonstreze că „nu ne naștem monștri, ci devenim“, Schmitt realizează un portret dihotomic, alternând biografia istorică cu biografia imaginară a pictorului Adolf Hitler. Autorul conturează astfel două fețe ale aceluiași om, două destine. Pe de o parte, destinul tânărului Hitler, care, rămas orfan și sărac, vrea să devină pictor, însă este respins. Acest eșec, precum și experiența războiului îl marchează, transformându-l într-un personaj plin de ură. Pe de altă parte, este destinul tânărului Adolf H., admis la Academia de Arte Frumoase, care îl cunoaște pe Freud. Marele Război îl tulbură profund, devine pictor, locuiește la Paris, unde îi întâlnește pe André Breton, Man Ray și pe alți suprarealiști și asistă la ascensiunea omonimului său.