Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Evenimente
Bucharest Fashion Film Festival 2019
Evenimente
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Bucharest Fashion Film Festival 2019

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Daisies(1966), filmul cult al regizoarei cehe Věra Chytilová, interzis în anii ’60, documentarele Love, Cecil(2017) și Celebration (2018) și docu-ficțiunea Obscuro Barroco(2018), premiată la Festivalul de Film de la Berlin, completează programul celei de-a treia ediții a Bucharest Fashion Film Festival, ce va avea loc între 11 și 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada și Fix | Botanical Bar.

Primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre fashion, film și advertising, Bucharest Fashion Film Festival 2019 debutează joi, 11 aprilie, la Teatrul Odeon cu vernisajul expoziției multimedia A Fashion Film Lexicon.  Aceasta își propune un demers de identificare și exemplificare a conceptului de fashion film, un gen emergent, aflat la interferența dintre video art, scurtmetraj și spot publicitar, care explorează tensiunea dintre artistic și comercial. Este exact această tensiune cea care dă naștere unei abundențe de expresii creative. Pornind de la această premiză, expoziția A Fashion Film Lexicon investighează rolul imaginii în mișcare în promovarea modei contemporane, printr-o serie de producții, de la filme scurte cu o structură narativă bine definită la video-uri experimentale care se bazează pe efecte speciale sau pe abstractizarea imaginii. Selecția de filme este curatoriată de echipa creativă a festivalului cu intenția de a arăta cele mai reprezentative exemple ale genului.

Dacă filmele incluse în expoziția multimedia A Fashion Film Lexicon sunt producții în afara competiției, trebuie să amintim că, și anul acesta, o serie de fashion films vor intra în competiţie pentru cele trei premii ale festivalului: Cel mai bun film, Cea mai bună producţie locală și un premiu special pentru inovaţie în proiecte cu bugete mici, Fresh Perspectives. Din juriu fac parte: Nick Rees-Roberts (profesor la Sorbonne Nouvelle University din Paris și autor al volumului Fashion Film: Art and Advertising in the Digital Age), Katie Metcalfe (video commissioner al platformei NOWNESS și programator al Festivalului de Film Sundance), Marketa Uhlirova (istoric de artă și directorul festivalului Fashion in Film din Londra), Lil Bulgac (fashion director Harper’s Bazaar România), Andrei Iovu (redactor-șef Harper’s Bazaar România) și Alina Gavrilă-Borțun (creative director Gavrilă&Asociații).

Filmele din competiție vor putea fi vizionate în două calupuri, sâmbătă și duminică, 13 și 14 aprilie, alături de o excelentă selecție de filme cult și documentare în premieră. Alături de documentarul McQueen(2018),un portret fascinant al vizionarului designer Alexander McQueenși cineconcertul The Inferno Unseen,care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), iată ce mai regăsim în program:

Film ce a consacrat-o pe Chytilova drept una dintre vocile avangardiste ale cinemaului european, Daisies (1966) a fost interzis de autoritățile cehe după lansare, fiind descris de acestea drept un „vehicul al nihilismului” al unei regizoare cinice și neangajate politic și o expresie a lascivității. Numit mai târziu „un documentar filosofic sub forma unei farse”, acest film capricios și remarcabil din punct de vedere vizual este, după cum aprecia Nicolas Rapold în The New York Times, plin de experimente cromatice și efecte de colaj impresionante, punctat de un umor suprarealist.

În Love, Cecil(2017), regizoarea Lisa Immordino Vreeland (Diana Vreeland: The Eye Has To Travel, Peggy Guggenheim: Art Addict) îmbină imagini de arhivă cu fotografii și fragmente de jurnal, conturând astfel un portret sensibil al uneia dintre personalitățile marcante ale secolului trecut: Cecil Beaton, designer de costume și decoruri laureat cu Oscar, fotograf de modă, dar și fotograf oficial al casei regale britanice, scriitor și pictor.

Documentarul Celebration (2018) prezintă scene din culisele casei YSL, filmate timp de doi ani și jumătate, în apropiere de retragerea lui Yves Saint Laurent, o perioadă punctată de numeroase celebrări organizate de Pierre Bergé în onoarea partenerului său. Filmul a fost inițial lansat în secțiunea Panorama la a 57-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin în 2007, dar Pierre Bergé, co-fondator al casei couture Yves Saint Laurent, a interzis distribuția documentarului în timpul vieții sale. Filmul lansat în 2018, la 10 ani de la moartea lui Yves Saint Laurent, este o versiune reeditată de același regizor, Olivier Meyrou.

Obscuro Barroco(2018), proiectat și premiat anul trecut la Berlinală, este o docu-ficțiune despre gen și metamorfoză și un omagiu cinematografic adus unui tărâm al extremelor: Rio de Janeiro. Filmul urmărește traseul unei figuri emblematice pentru comunitatea transgender, Luana Muniz (1961-2017), și explorează căutarea sinelui pe fondul carnavalului și a luptelor politice, punând în discuție tema dorinței de transformare a corpului, atât la nivel intim, cât și social.

Cu fiecare nouă ediție, Bucharest Fashion Film Festival își dorește să pună bazele unui forum de discuţii despre relaţia dintre film și modă printr-o serie de mese rotunde, la care participă profesioniști internaționali și locali din lumea filmului, a modei și a publicității. Subiectele ediției ating un spectru larg de teme, de la problemele cu care se confruntă tinerii designeri în drumul de la prototip la afacere (Scurt ghid pentru antreprenoriat în modă, RO), la rolul costumului în cinema (Fashion in Film: Costume as Visual Language, EN) și până la viitorul fashion film-ului și noi forme de brand narration (On Branded Content and New Storytelling Devices, EN).          

Biletele pentru proiecții și pentru cine-concertul The Inferno Unseen s-au pus deja în vânzare în rețeaua Eventbook.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Evenimente acum 14 ore

Proiecții de filme documentare la Muzeul Național al Literaturii Române

Pe 3 și 4 noiembrie 2026, proiecții de filme documentare la Muzeul Național al...

Evenimente acum 7 zile

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român

Pe 25 octombrie 2026, Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român, cu Georgiana Dumitru și...

Evenimente acum o săptămână

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Evenimente acum 2 săptămâni

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Evenimente acum 2 săptămâni

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Evenimente acum 2 săptămâni

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Evenimente acum 2 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Evenimente acum 2 săptămâni

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Evenimente acum 2 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Evenimente acum 2 săptămâni

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Evenimente acum 2 săptămâni

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Evenimente acum 2 săptămâni

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Evenimente acum 2 săptămâni

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Evenimente acum 2 săptămâni

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Evenimente acum 2 săptămâni

Eveniment de închidere la rezidența RăSAR

Pe 14 octombrie 2026, Râmnicu Sărat găzduiește un eveniment cultural important, cu Doina Lemny...

Evenimente acum 3 săptămâni

BEethoven ROCKs – Orchestra Simfonică București

Pe 21 octombrie 2026, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Orchestra Simfonică București...

Evenimente acum 3 săptămâni

Jahn Kemper + Bind Live @Encore Club

Pe 18 octombrie 2026, Jahn Kemper și Bind vor concerta la Encore Club din...

Evenimente acum 3 săptămâni

Stand-up comedy cu Cortea, Ioana State, Mane Voicu și Alex Ioniță

Vino pe 16 octombrie la The Fool pentru un show de stand-up comedy cu...

Evenimente acum 3 săptămâni

Hellbound + Death Row + Sorrowsight Live @Encore

Pe 16 octombrie, Hellbound și Death Row vor concerta la Encore București, începând cu...

Evenimente acum 3 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain pe 22 Octombrie

Pe 22 octombrie, ora 20:00, nu rata musicalul Molière la Romexpo, București.

Evenimente acum 3 săptămâni

Concert Tribut ABBA la Arad

Pe 25 octombrie, la ora 19:00, nu rata Concertul Tribut ABBA la Palatul Cultural...

Evenimente acum 3 săptămâni

Concert Tribut ABBA la Filarmonica Oltenia

Pe 22 octombrie, ora 19:00, nu rata concertul tribut ABBA la Filarmonica Oltenia din...

Evenimente acum 3 săptămâni

Bienala de Scenografie București 2026

Participă la Bienala de Scenografie București 2026, între 16-25 octombrie, cu expoziții și evenimente...

Evenimente acum 3 săptămâni

Stand-up comedy cu Țigănescu și Adi Bobo

Pe 17 octombrie, Ionuț Țigănescu și Adi Bobo te așteaptă la ST.UP Pub pentru...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura