Constatin Brâncuși – 150 de ani
”Nu imita natura, ci principiul ei creator.”- Constatin Brancuși
Constantin Brâncuși (1876–1957) a fost unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX și un pionier al artei moderne. S-a născut la 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, România, și a murit la 16 martie 1957, la Paris, Franța.
Constantin Brâncuşi, figura centrală în mişcarea artistică modernă şi un pionier al abstractizării, este considerat părintele sculpturii moderne. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene.
Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.
În 1889, după ce a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, Brâncuşi a intrat la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1903 pleacă pe jos spre Paris. Între 1904-1906 urmează cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Paris, în atelierul lui Antonin Mercier. În 1906 expune pentru prima data la Paris, la Salonul Societăţii Naţionale de Arte Frumoase şi apoi la Salonul de Toamnă. Brâncuşi a lucrat un timp ca practician în atelierul lui Rodin, apoi l-a părăsit pentru a-şi găsi propria identitate: „nimic nu poate creşte la umbra arborilor mari (la umbra unui stejar nu poate creşte niciun alt copac)”.
Trei ani după sosirea la Paris sculpteaza Rugăciune, statuia unei fete îngenunchiate. Această lucrare reprezintă prima etapă a evoluţiei sale spre simplificarea formelor. În acelaşi an el abordează tehnica tăierii directe a pietrei pentru sculptura Cap de fată şi explică „reală este esenţa lucrurilor, nu forma lor exterioară”.
În 1908, Brâncuşi realizează prima sa operă majoră, Sărutul, în care doi tineri îmbrăţişaţi formează un bloc cu linii simetrice. Sculptorul realizează o geometrizare a formelor, care va deveni simbolul său şi va influenţa numeroşi artişti.
Teme din opera brâncuşiană:
Oul – regăseşte ideea platonică a unei forme pure, anterioare accidentelor terestre, mama a tot ceea ce trăieşte (Prometeu, 1911; Nou-născut, 1915; Sculptură pentru un orb, 1920; Începutul Lumii, 1924). „Odată ajuns la simplitate(…) eşti foarte aproape de adevăratul înţeles al lucrurilor.”
Pasărea – prin concentrarea asupra formei pure, Brâncuşi pregăteşte drumul pentru sculptura abstractă a secolului XX (Măiastră, cu 28 de versiuni, 1912-1940; Pasărea în spaţiu, 1919).
În 1918 sculptează în lemn prima variantă a Coloanei Infinitului. Coloana, creată prin suprapunerea unor elemente simetrice, este inspirată din stâlpii caselor ţăranilor români. Această sculptură răspunde nevoii de evoluţie spirituală pe care artistul a exprimat-o adesea în operele sale. În 1935 i se propune realizarea unui monument la Târgu Jiu, în cinstea eroilor Primului Război Mondial. Complexul sculptural, care cuprinde Poarta sărutului, Masa tăcerii şi Coloana Infinitului, va fi inaugurat în 1938.
Perioade de creaţie:
– perioada şcolii (1898-1906): perioada e caracterizată de o acumulare de cunoştinţe şi îndemânare, precum şi de căutarea unor soluţii în modelarea materialelor. Sculpturile din această perioadă sunt reprezentări clasice ale formei umane.
– perioada de turnură (1907-1910): anul 1907 marchează încheierea primului stadiu de creaţie, desprinzându-se de influenţa lui Rodin. Începe să practice tăietura directă şi se află în căutarea propriului drum. „Ei bine, prietene, ai transformat anticul în modern!” (Douanier Rousseau, atunci când a văzut Rugăciune, Sărutul şi Cuminţenia pământului).
– opera matură (1911-1956): simplitate şi eleganţă.
Opera sa poate fi admirată în colecţii particulare de artă şi în muzee din toată lumea: Museum of Art, Philadelphia; Solomon R. Guggenheim Museum, New York; Musée d’Art Moderne, Paris; Muzeul Naţional de Artă, Craiova; Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti; Smithsonian Institution, Washington D.C. Printre cei mai mari colecţionari ai operelor lui Brâncuşi se numără: John Quinn, Katherine Dreier, James Johnson Sweeney şi Louise şi Walter Aren.
Iată ce declara Doina Lemny, criticul de artă: ” Brâncuși n-a fost perceput vreodată ca un simbol viu al culturii românești: încă din timpul vieții, artistul român a depășit granițele țării sale, granițe geografice, culturale, temporale, așa cum o demonstrez în cartea mea apărută mai întâi în Franța, la editura Fage, apoi în traducere română și engleză la NoiMediPrint, în 2012: „Brâncusi, artistul care transgresează toate hotarele„. El s-a hrănit, firește, din moștenirea românească, dar s-a deschis către lume, către alte culturi, către alte religii și alte spații. De aceea, el nu poate fi legat numai de spațiul românesc și nici numai de secolul XX, la începutul căruia s-a manifestat. Prin revoluția pe care a produs-o în sculptură, el a detașat-o de simplul statuar și a deschis-o către o creație complexă în care lucrul sculptorului este susținut de cercetare, de concept. El a devenit, prin aceasta, un artist universal care traversează spațiile și epocile.”
„Sculptura mea nu este modernă, este arhaică.”- Constatin Brâncuși
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
