De la „proprietate” la „rasă inferioară”
2 august – Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor
Pe 2 august, Europa își amintește de una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei moderne: Holocaustul împotriva romilor. În această zi, în 1944, aproape trei mii de romi – bărbați, femei și copii – au fost uciși în camerele de gazare ale lagărului Auschwitz-Birkenau. Masacrul a avut loc într-o singură noapte și a devenit simbolul genocidului sistematic îndreptat împotriva acestui popor.
Romii, catalogați de regimul nazist drept „rasă inferioară”, au fost a doua categorie etnică majoră supusă exterminării pe criterii rasiale, după evrei. Încă de la începutul ascensiunii nazismului, romii au fost persecutați, internați în lagăre și supuși muncii forțate, sterilizărilor, experimentelor medicale sau execuțiilor sumare. Estimările indică faptul că între 500.000 și 1.500.000 de romi din Europa au căzut victime politicilor genocidare naziste, dar cifrele exacte rămân incerte, din cauza lipsei unei documentări sistematice.
Lagăre precum Auschwitz-Birkenau, Dachau, Buchenwald, Jasenovac (Croația), Lety (Cehia) și multe altele au fost locuri de exterminare pentru mii de romi deportați din Germania, Austria, Polonia, România, Serbia sau Franța. În Germania, mulți dintre aceștia erau identificați ca „asociali” sau „criminali de naștere”, în virtutea ideologiei rasiale care făcea din originea etnică un verdict de condamnare.
România nu a fost ocolită de această tragedie. Regimul lui Ion Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a aplicat politici de epurare socială care au dus la deportarea a peste 25.000 de romi în Transnistria, în condiții inumane. Mulți nu s-au mai întors niciodată.
Recunoașterea oficială a Holocaustului împotriva romilor în România a venit târziu – abia în anul 2004, prin înființarea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, condusă de Elie Wiesel. Mai târziu, în 2020, autoritățile române au instituit prin lege Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor, marcând astfel o primă asumare instituțională a acestei tragedii.
Romii nu au fost întotdeauna marginalizați sau considerați „indezirabili”. Istoria prezenței lor pe teritoriile românești coboară adânc în timp, cu prima atestare documentară datând din 1385, când domnitorul Dan I al Țării Românești dăruia Mănăstirii Tismana „40 de sălașe de ațigani”. Termenul „ațigan” derivă din grecescul athinganoi, care desemna inițial o sectă religioasă eretică, și a devenit în Evul Mediu o denumire generică pentru romi. În Moldova, prima mențiune apare în 1428, în timpul lui Alexandru cel Bun, iar în Transilvania, într-un registru fiscal din 1416, la Brașov.
Romii au ajuns în Europa în Evul Mediu, după o lungă migrație din India de Nord, din zonele Punjab și Rajasthan. Urmăriți de războaie, secete și persecuții, au străbătut Persia, Imperiul Bizantin și Balcanii, până când s-au stabilit în Europa Centrală și de Est. Odată ajunși aici, însă, au fost rapid transformați în sclavi și reduși la statutul de „proprietate”, o realitate care avea să dureze sute de ani.
Astăzi, comemorarea Holocaustului împotriva romilor este mai mult decât o simplă aducere aminte. Este o lecție de istorie și o invitație la reflecție. O societate care ignoră suferința unei comunități este o societate vulnerabilă în fața intoleranței.
La ceremonia din 2025, desfășurată la Memorialul Holocaustului din București, oficiali români, lideri ai comunității rome și supraviețuitori ai deportărilor au adus un omagiu victimelor. Printre participanți s-a aflat și ministra afacerilor externe, Oana Țoiu, care a subliniat importanța memoriei și a recunoașterii: „Nu putem merge înainte fără să înțelegem și să recunoaștem nedreptățile trecutului. Astăzi onorăm memoria celor care au suferit pentru că au fost considerați ‘altfel’. Nu mai putem permite ca istoria să tacă”.
Într-o Europă marcată încă de discriminare, marginalizare și discursuri instigatoare la ură, comemorarea genocidului romilor rămâne un act de justiție istorică. Este o zi care nu doar onorează victimele, ci și ne amintește că rădăcina răului stă adesea în indiferență.
