- IA dezvăluie diferențe cerebrale distincte între bărbați și femei
- Vănătorul de minciuni cu Grigore Cartianu - invitat ambasadorul Constantin Teleagă
- Lentila de contact cu Stelian Tănase - Hrusciov a plecat în SUA
- David Copperfield acuzat de violență sexuală de către șaisprezece femei
- România înregistrează o creștere semnificativă a speranței de viață
Imago Mundi – recital pe aeroport la plecarea spre New York
Ansamblul Imago Mundi susține miercuri, 13 ianuarie 2016, de la ora 15.00, un scurt recital pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (Terminalul Plecări). Recitalul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Compania Națională de Aeroporturi București, are loc înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Ansamblul Imago Mundi, format din Adrian Buciu (flaute, shakers), Oana Ivașcu (oboi, tamburină, drâmbă), Ștefan Barbu (vioară, frame drum), Andreea Ţimiraș (violoncel), Cătălin Ștefănescu (cobză, chitară), Daniel Ivașcu (bendir, darbuka, drâmbă), a participat la numeroase festivaluri și concerte din România și din străinătate. Înregistrările radio/TV și pe CD ale ansamblului s-au bucurat de un succes notabil.