Ion Iliescu a murit la 95 de ani. Sfârșitul unei epoci în politica românească

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit în această după-amiază, la vârsta de 95 de ani, în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală. Iliescu fusese internat pe 11 iunie 2025, din cauza unor grave probleme respiratorii, iar în ultimele zile starea sa s-a deteriorat semnificativ. Diagnosticul de cancer pulmonar fusese confirmat în prima săptămână de spitalizare, iar de atunci, medicii au raportat o succesiune de complicații respiratorii și disfuncții multiple de organe.

Spitalul SRI a anunțat sâmbătă că starea sa era „critică”, cu „rezervă ventilatorie semnificativ redusă” și „afectare respiratorie severă”, în ciuda terapiei intensive maxime aplicate. Astăzi, medicii au declarat oficial decesul.

Un personaj-cheie al tranziției postcomuniste

Ion Iliescu a fost unul dintre cei mai influenți și controversați lideri politici ai României post-decembriste. A condus țara în perioadele 1990–1996 și 2000–2004, fiind implicat profund în evenimentele care au urmat căderii regimului Ceaușescu.

În decembrie 1989, Iliescu a devenit figura centrală a Frontului Salvării Naționale (FSN), care a preluat conducerea României cu sprijinul armatei. A fost recunoscut ca lider al noii autorități provizorii și a rămas în fruntea FSN după transformarea acestuia în partid politic. Documente istorice și mărturii din perioada Revoluției îl indică drept unul dintre liderii care au cerut sprijin militar din partea URSS, cerere respinsă de Moscova, dar care a alimentat suspiciunile privind orientarea sa pro-rusă.

Alegeri, mineriade și modelul „democrației originale”

Iliescu a fost ales președinte cu peste 85% din voturi în mai 1990, în cadrul unui scrutin desfășurat într-un singur tur. Primul său mandat a fost umbrit de violentele mineriade, în special cele din iunie 1990 și septembrie 1991, când mii de mineri au fost aduși în București pentru a înăbuși protestele împotriva noii puteri.

În plan politic, Iliescu a susținut o tranziție controlată către economia de piață, menținând însă o atitudine conservatoare față de ritmul reformelor. A fost un adept declarat al unei „democrații originale” și al reformelor în stil perestroika, preferând păstrarea unor instituții ale vechiului regim.

După alegerile din 1992, a obținut al doilea mandat prezidențial constituțional, susținut de o coaliție de stânga, inclusiv partide naționaliste. Sub conducerea sa, România a cunoscut o relativă stabilizare, dar și stagnări economice și tensiuni sociale.

Întoarcerea la Cotroceni și aderarea la NATO

În 2000, Iliescu revine la Cotroceni, câștigând turul al doilea în fața liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor. A fost un vot de aversiune mai degrabă decât de adeziune, în contextul în care electoratul urban a fost pus în fața unei alegeri între două opțiuni controversate.

În timpul celui de-al doilea mandat, România a aderat oficial la NATO (2004) și a finalizat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. A înființat Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, într-un efort de a alinia România valorilor occidentale și de a combate negaționismul istoric.

Retragere și moștenire

După încheierea mandatului în 2004, Iliescu s-a retras treptat din viața publică, rămânând însă o figură influentă în Partidul Social Democrat. A fost ales președinte de onoare al partidului, iar opiniile sale au continuat să influențeze deciziile politice ale stângii românești.

Ion Iliescu lasă în urmă o moștenire complexă, marcată de realizări istorice, dar și de controverse majore: Revoluția, relația cu Moscova, mineriadele, democrația originală și lentoarea reformelor. Rămâne una dintre cele mai puternice figuri ale României postcomuniste, simbol al unei epoci de tranziție lungă și adesea contradictorie.

În următoarele zile, autoritățile vor organiza funeralii naționale, iar Palatul Cotroceni a transmis că va fi decretat doliu național. Decesul lui Ion Iliescu marchează, simbolic, sfârșitul unei epoci care a definit politica românească timp de peste trei decenii.