Laureați ai competițiilor muzicale internaționale invitați la Sala Radio!

Orchestra Națională Radioprezintă vineri,  25 martie (19.00)EURORADIO YOUTH CONCERT (Concertul de Tineret Euroradio), eveniment ce oferă publicului român șansa de a-i aplauda la București pe doi foarte tineri muzicieni multipremiați internațional. Îi veți asculta la Sala Radio pe tânărul violonist japonez RENNOSUKE FUKUDA (17 de ani), care a câștigat premiul I la Concursul Internațional “Yehudi Menuhin” – SUA (2014) și pe violoncelistul spaniol FERMÍN VILLANUEVA (23 de ani), distins cu premiul I la Concurso Permanente de Jóvenes Intérpretes – Spania (2014) și la competiția internațională de la Sofia– International Competition 'Young Virtuosos' (2015). La pupitrul dirijoral se va afla GABRIEL BEBEŞELEA, dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu.

Evenimentul se va derula sub egida Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU), care asigură transmisiunea ulterioară către un potenţial de milioane de ascultători. Scopul acestui proiect este susţinerea şi promovarea tinerilor muzicieni laureaţi ai competiţiilor înscrise sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret, prin evoluţia, în calitate de solişti, alături de orchestre ale posturilor publice de radio şi difuzarea prestaţiilor artistice în reţeaua EBU.

Repertoriul serii este și el unul atractiv: Concertul nr. 2 în re minor pentru vioară şi orchestrăsemnat de compozitorul polonez Henryk Wieniawski, Concertul în re minor pentru violoncel şi orchestră– creație a artistului francez Édouard Laloși Simfonia nr. 8 – Neterminata, semnată deSchubert.

Violonistul japonez RENNOSUKE FUKUDA a câștigat în 2014 premiul I la Concursul Internațional “Yehudi Menuhin” (SUA), ceea ce i-a oferit posibilitatea de a fi invitat să interpreteze alături de Orchestra din Cleveland. De asemenea, tânărul artist a cântat alături de ansambluri ca Orchestra Filarmonică din Osaka, Orchestra Simfonică din Hiroshima, Orchestra Filarmonică din Kansai ș.a. A fost distins recent cu premiul Reinhold Wurth, iar în 2013 a primit premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese de virtuozitate la a XV-a ediție a competiției internaționale de vioară Kloster Schöntal (Germania). În prezent, Rennosuke Fukuda studiază în Elveția, sub îndrumarea profesorilor Svetlana Makarova și Pavel Vernikov.

Violoncelistul spaniol FERMÍN VILLANUEVA a început să studieze violoncelul la Conservatorul Pablo Sarasatedin Navarra (Spania), la vârsta de 7 ani. Și-a continuat apoi studiile la Școala de Muzică din Țara Bascilor – ‘Musikene’ și la Universitatea de Muzică “Felix Mendelssohn Bartholdy”.A obținut premii la: Competiția Națională pentru Tineri Muzicieni Joaquin Maya (Pamplona, 2005), Concursul Internațional Dotzauer (Dresda, 2009), Competiția de duo Clara Schumann (Leipzig, 2014) ș.a. A fost invitat să cânte ca solist cu orchestre ca Basque National Symphony Orchestra, International Camerata of Madrid, Robert-Schumann-Sinfonieorchester, Leipziger Sinfonieorchester etc. Fermín Villanuevaa evoluat în cadrul unor festivaluri precum Musika-Música – Bilbao (2011), International Pablo Casals Festival – Prades (2011), ‘Quincena Musical’ – San Sebastián (2012), Leipziger Notenspur (2013, 2014), BachFest – Leipzig (2013), Festivalul din Lucerna – Elveția (2013).

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.