Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Cultură
Masterclass intensiv şi concert în cadrul proiectului   “The Guitar Lab”
Cultură
Hasnas Irina
Hasnas Irina

Masterclass intensiv şi concert în cadrul proiectului “The Guitar Lab”

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

  Prima sesiune a proiectului „The Guitar Lab”, ed. a II-a, laborator de creaţie interpretativă (masterclass intensiv și concert) dedicat tinerilor chitariști în afirmare, organizat de Asociaţia Culturală Kitharalogos, are loc în zilele de 25 şi 26 martie la Institutul Liszt, Centrul Cultural Maghiar Bucureşti. Chitaristul Dragoș Ilie, unul dintre cei mai carismatici și expresivi muzicieni ai generației sale, cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, îi va îndruma pe cei 7 elevi şi studenţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Suceava care au fost selectaţi în urma apelului naţional.

            Cele două zile de cursuri intensive vor culmina cu un concert dedicat compozitorului maghiar Béla Bartók (25 martie 1881 – 26 septembrie 1945), marcând 145 de ani de la nașterea acestuia, la care vor participa tinerii muzicieni alături de maestrul care i-a îndrumat. Concertul se va desfăşura joi, 26 martie, începând cu ora 19, la Institutul Liszt, intrarea fiind liberă în limita locurilor disponibile. Participarea pasivă la cursuri, desfăşurate miercuri şi joi la institut, în intervalul 10-17, este liberă.

             Proiectul urmăreşte unul dintre obiectivele fundamentale ale Kitharalogos, şi anume sprijinirea şi dezvoltarea carierei tinerilor instrumentişti prin interacţiunea cu maeştri ai instrumentului de pe întreg mapamondul. Cu sprijinul partenerilor, asociaţia va oferi elevilor şi studenţilor participanţi burse, invitaţii pentru a susţine concerte, corzi şi accesorii. Cea de-a doua sesiune a proiectului va avea loc în luna noiembrie și îl va avea ca invitat pe chitaristul maghiar David Pavlovits, profesor la Universitatea din Szeged, Facultatea de Artă „Béla Bartók.”

Detalii:

www.seriledechitara.ro/guitarlab/

www.culture.hu/ro/bucuresti

 www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/

www.facebook.com/kitharalogos


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Afiș Bach 2.0. Brașov - București
Cultură acum 6 ore

BACH 2.0, un proiect dedicat muzicii baroce și clavecinului, debutează la Brașov și București

Avem deosebita plăcere de a vă prezenta BACH 2.0, un proiect dedicat muzicii baroce...

Cultură acum 17 ore

Concert vocal-simfonic la Sibiu Opera Festival 2026

Pe 16 octombrie 2026, la Filarmonica de Stat Sibiu, are loc un concert vocal-simfonic...

Cultură acum o zi

Avanpremiere la CNDB: Mișcări emergente, gramatici noi

Participați la avanpremierele „Mișcări emergente, gramatici noi” la CNDB, între 13-17 octombrie 2026, ora...

Cultură acum o zi

Brian May vorbește despre viitorul turneelor Queen

Brian May clarifică că nu a exclus posibilitatea ca Queen să revină pe scenă,...

Cultură acum 2 zile

Romeo și Julieta. Rock Story la Sibiu Opera Festival 2026

Asistați la "Romeo și Julieta. Rock Story" pe 15 octombrie 2026, la Centrul Cultural...

Cultură acum 2 zile

Spectacol folcloric „Așa e inima făcută”

Pe 11 octombrie 2026, la Filarmonica Pitești, spectacol folcloric cu Daniela TOMA și invitați...

Bărbierul din Sevilla la Opera Națională BucureștiSursă foto: Wikimedia Commons
Cultură acum 2 zile

Bărbierul din Sevilla la Opera Națională București

Opera Națională București prezintă "Bărbierul din Sevilla" în perioada 7-9 octombrie, oferind o experiență...

Cultură acum 2 zile

Classic for Teens revine și se extinde la nivel național

Ediția a VII-a a Festivalului Internațional Classic for Teens se desfășoară în patru orașe...

Cultură acum 2 zile

Les Films de Cannes à Bucarest, ediția a XVII-a

Les Films de Cannes à Bucarest se desfășoară între 23 octombrie și 1 noiembrie...

Cultură acum 2 zile

Pianista de jazz Ramona Horvath celebrează centenarul JANCY KÖRÖSSY

Pianista de jazz Ramona Horvath deschide, la București, seria concertelor KÖRÖSSY 100 dedicate aniversării...

afis 50x70 Regina si Compozitorii - 01 Bucuresti (1)
Cultură acum 2 zile

Turneul internațional "REGINA și COMPOZITORII” dedicat Reginei Elisabeta a României debutează la București

Marți, 13 octombrie 2026, ora 19:00, la Centrul Național de Artă "Tinerimea Română" din...

Trofeul Concursului Enescu, realizat de Mihai Bancila. foto Alex Damian
Cultură acum 2 zile

Concursul Internațional George Enescu 2026: o ediție-record sub semnul excelenței

La două săptămâni de la încheierea celei de-a XX-a ediții aniversare a Concursului Internațional...

KINOdiseea 2026: Juriul format din Olimpia Melinte și Dana Rogoz
Cultură acum 3 zile

KINOdiseea 2026: Juriul format din Olimpia Melinte și Dana Rogoz

KINOdiseea 2026 se va desfășura între 10 și 18 octombrie, având un juriu format...

Cultură acum 3 zile

Michael Douglas își spune povestea într-o carte

Michael Douglas își deschide pentru prima dată viața în fața cititorilor într-o autobiografie care...

Teatrul Țăndărică transformă Piața Obor în scenă de teatru
Cultură acum 3 zile

Teatrul Țăndărică transformă Piața Obor în scenă de teatru

Teatrul de Animație Țăndărică transformă Piața Obor într-o scenă de teatru de animație, cu...

Cultură acum 4 zile

Conferința „Suveranism și suveraniști” cu Sever Voinescu

Participați la conferința „Suveranism și suveraniști” cu Sever Voinescu pe 7 octombrie 2026, la...

Cultură acum 5 zile

Concert Vlad Corb la Rockwave Tavern

Vlad Corb va concerta pe 10 octombrie 2026 la Rockwave Tavern din Baia Mare,...

Cultură acum 5 zile

Neon Disco Fever la Encore

Participă la Neon Disco Fever pe 10 octombrie, ora 23:00, la Encore, București. Bilete...

Cultură acum 5 zile

Concert Spiritual Front la Encore Club

Spiritual Front va concerta pe 10 octombrie 2026 la Encore Club din București. Bilete...

Cultură acum 5 zile

Revenirea musicalului interactiv POETIC BEATS la Teatrul Metropolis

POETIC BEATS revine pe 14, 15, 29 și 30 octombrie 2026 la Teatrul Metropolis....

Cultură acum 6 zile

Ema și Eric descoperă Europa

Pe 10 octombrie, la Cereal Crunch, Ema și Eric descoperă Europa. Spectacol interactiv pentru...

Cultură acum 6 zile

Wilting Tour 2026 – Pâenil Era și The Wise Become Fools

Pe 8 octombrie, Pâenil Era și The Wise Become Fools cântă la Encore București....

Cultură acum 6 zile

Rigoletto la Sibiu Opera Festival 2026

Asistați la opera Rigoletto de Verdi pe 10 octombrie 2026, la Filarmonica de Stat...

Cultură acum 6 zile

Kompus 6 – Expoziție de artă contemporană

Vernisajul expoziției Kompus 6 va avea loc pe 7 octombrie 2026, ora 18:30. Acces...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura