Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Evenimente

Musicalul de succes „Micuța Dorothy” revine la OCC

Evenimente 14:26 Redactor: Andrei Enescu

Din 24 martie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, îi invită pe micii spectatori să o reîntâlnească pe „Micuța Dorothy” în musicalul de mare succes al OCC, la Sala Mare. Spectacolul este realizat de aceeași echipă de reație care a pus în scena recenta premieră a musicalului „Gulliver”: regizoarea Antoaneta Cojocaru și scenograful Vladimir Turturică.

În stagiunea 2016-2017, povestea lui Dorothy și a prietenilor ei, pe muzica lui Marius Țeicu și libretul Silviei Kerim, a fost văzută de 12.500 de spectatori în cadrul celor 32 de reprezentații de pe scena Sălii Mari. În luna martie sunt programate 10 reprezentații ale spectacolului „Micuța Dorothy”, care va ajunge astfel la un total de peste 50 de reprezentații.

Pe 20 martie, spectatorii din Brașov sunt invitați să vadă un spectacol cu și despre tineri al Operei Comice pentru Copii: „Joc și Rock”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, bazat pe opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Spectacolul va avea loc de la ora 19:00 la Teatrul „Sică Alexandrescu”, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Premiera baletului „Fata babei și fata moșului”

Din 1 aprilie, Opera Comică pentru Copii prezintă o nouă poveste a lui Ion Creangă: baletul „Fata babei și fata moșului”, realizat de coregraful Mihai Babușka. Aceasta este a patra adaptare a unui text de Creangă, după succesele spectacolelor de teatru „Punguța cu doi bani” (51 reprezentații, 5.000 spectatori de la premiera din 2016), „Ivan Turbincă” (48 reprezentații cu 4.500 spectatori) și „Harap Alb” (45 reprezentații cu 4.200 spectatori). Fata cinstită a moșneagului, fata cea rea a babei, baba și moșul, împreună cu personaje fantastice, traduc în dans celebra poveste, într-o miniatură coregrafică dedicată iubitorilor baletului, dar și celor care îndrăgesc basmele copilăriei.

Esențial pentru mine este ca spectacolul, dincolo de mesaj, să aibă suflet. Indiferent că-n sală sunt copii sau maturi, balerinii trebuie să înlănțuie mișcări care să transmită o stare. Altfel, toată desfășurarea de pe scenă se rezumă doar la o etalare tehnică… Avem nevoie de artă cu suflet care să aibă conținut. În <<Fata babei și fata moșului>> se dansează cu pasiune, într-o concentrare de mișcări care țin loc de text, pentru ca spectacolul să fie ușor de înțeles de către cei mici, spune Mihai Babușka, cel care semnează regia și coregrafia spectacolului.

Primăvara jucăriilor la OCC

Opera Comică pentru Copii a dat startul unei noi campanii de strângere a jucăriilor destinate copiilor din medii defavorizate sau din centre de plasament. „Primăvara jucăriilor la OCC” se desfășoară între 1 martie și 15 mai, perioadă în care bucureștenii sunt invitați să doneze jucării în bună stare pe care să le aducă direct la urna de la intrarea Operei Comice, Calea Giulești nr. 16. Cele peste 1500 de jucării strânse în cea de-a șasea ediție a campaniei J.O.C. încheiată pe 31 decembrie 2017 au fost donate copiilor de pe Pirită, o comunitate mărginașă de lângă orașul Baia Mare. Jucăriile adunate de Opera Comică pentru Copii, cu ocazia spectacolelor de Crăciun, au ajuns la copiii din comunitățile marginalizate din Baia Mare. Copiii care merg la grădiniță au fost foarte bucuroși! Înainte de vacanță o să-i recompensăm pe școlari, iar restul jucăriilor le vom păstra pentru zilele de naștere ale copiilor care, de obicei, nici nu știu că-i ziua lor. Mulțumim tuturor! ” (Claudia Costea, asistent social)

Până pe 10 aprilie continuă concursul aniversar cu 2018 premii al Operei Comice pentru Copii – Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC”. Participanții pot câștiga un city break la Milano, bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 și produse personalizate din magazinul OCC. Cei interesați să participe sunt invitați să urmărească toate mediile de comunicare și să observe cât mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii: afișele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio și video etc). Înscrierile se fac prin completarea formularului online pe site-ul www.operacomica.ro. Concursul marchează sărbătorirea a 20 de ani de existență a singurei opere comice pentru copii din lume. Zilele acestea a apărut revista trimestrială a OCC, cu un instrument muzical pe copertă. L-ai identificat?

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Orchestra de Aur a OCC: Știai că „Flautul Fermecat” este cea mai populară opera a lui W. A. Mozart?

Evenimente 13 ore ago

Concert Not My Cup of Tea + Soupy + Heavy Joy

Pe 11 septembrie, nu rata concertul Not My Cup of Tea, Soupy și Heavy...

Evenimente 13 ore ago

Bluescore – LIVE la Quantic

Bluescore revine la Quantic pe 8 septembrie 2026, ora 20:00. Nu rata un concert...

Evenimente 2 zile ago

Concert Headspawn + Riskfool Live la Encore

Pe 5 septembrie, Headspawn și Riskfool vor concerta la Encore Bar din București, începând...

Evenimente 2 zile ago

Concert D.E.N.I.S. + PLANT la Encore

Pe 29 august 2026, D.E.N.I.S. și PLANT vor susține un concert punk la Encore,...

Evenimente 2 zile ago

Stand-up comedy cu Bordea, Cortea, Alex Dobrotă și Florin Gheorghe

Pe 23 august, ora 21:00, nu rata stand-up comedy cu Bordea, Cortea, Alex Dobrotă...

Evenimente 2 zile ago

Recital de pian Mihai Ritivoiu la Ateneul Român

Pe 25 septembrie 2026, Mihai Ritivoiu va susține un recital de pian la Ateneul...

Evenimente 2 zile ago

Recital de pian David Kadouch la Ateneul Român

Pe 24 septembrie, David Kadouch va susține un recital de pian la Ateneul Român,...

Evenimente 2 zile ago

Recital de pian Cătălin Șerban la Ateneul Român

Pe 23 septembrie 2026, Cătălin Șerban va susține un recital de pian la Ateneul...

Evenimente 2 zile ago

Recital de pian – Viniciu Moroianu

Pe 10 septembrie 2026, Viniciu Moroianu va susține un recital de pian la Palatul...

Evenimente 2 zile ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 15 octombrie 2026, Vivaldi Rocks aduce un concert inovator la Casa de Cultură...

Evenimente 2 zile ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 14 octombrie, ora 19:30, Vivaldi Rocks revine la Craiova cu Orchestra Simfonică București....

Evenimente 2 zile ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 13 octombrie, Vivaldi Rocks revine la Drobeta-Turnu Severin cu Orchestra Simfonică București. Nu...

Evenimente 2 zile ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 12 octombrie, Vivaldi Rocks revine la Cinema 'Sergiu Nicolaescu' din Târgu-Jiu, cu Orchestra...

Evenimente 2 zile ago

Regal Vienez – Concert extraordinar de Crăciun

Pe 14 decembrie, ora 20:00, la Opera Națională Română Timișoara, concertul 'Regal Vienez' promite...

Evenimente 2 zile ago

Premiera musicalului Aladdin la Timișoara

Pe 28 septembrie 2026, la Opera Națională Română din Timișoara, premiera musicalului Aladdin. Un...

Evenimente 2 zile ago

O Scrisoare Pierdută la Opera Națională Română Timișoara

Pe 21 septembrie 2026, la ora 19:00, 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale la...

Evenimente 2 zile ago

Brâncuși nocturn – proiecții și dezbateri la București și Târgu Jiu

Participați la Brâncuși nocturn, proiecții de film și dezbateri în aer liber, între 26-29...

Evenimente 2 zile ago

SUMMER TIME – Enescu și orașul la Muzeul Național George Enescu

Muzeul Național „George Enescu” redeschide curtea pentru evenimente culturale din 22 august până în...

Evenimente 2 zile ago

Stars Gala pe scena Operei Naționale București

Participă la Stars Gala pe 23 august, ora 18:00, la Opera Națională București. Un...

Evenimente 2 zile ago

Enrico Dindo & Monica Cattarossi la Sibiu

Pe 10 septembrie, Enrico Dindo și Monica Cattarossi vor concerta la Filarmonica de Stat...

Evenimente 2 zile ago

Recital Nemanja Radulović & Laure Favre-Kahn la Sibiu

Pe 8 septembrie 2026, la Filarmonica de Stat Sibiu, recital cu Nemanja Radulović și...

Evenimente 2 zile ago

Sibiu Jazz Festival 2026 | Day 4

Participă la Sibiu Jazz Festival 2026 pe 5 septembrie, cu concerte de jazz la...

Evenimente 2 zile ago

Sibiu Jazz Festival 2026 | Ziua 3

Participă la Sibiu Jazz Festival 2026 pe 4 septembrie, cu Marco Mezquida Trio și...

Evenimente 2 zile ago

Sibiu Jazz Festival 2026 | Ziua 2

Pe 3 septembrie 2026, Filarmonica de Stat Sibiu găzduiește Ziua 2 a Sibiu Jazz...