„Piazzolla by Night”

Ediţia a treia a Festivalului internațional al muzicii de cameră intitulat "Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului" continuă astăzi, 6 iulie 2017, cu un concert intitulat "Piazzolla by Night".

În cadrul seriei "Marile Serate la Opera Comică pentru Copii", vor putea fi ascultate piese celebre ale compozitorului argentinian Astor Piazzolla: Quatros Estaciones Portenas, Grand Tango, Milonga del Angel şi Libertango. Interpreţi – bandoneonistul Klaudiusz Baran din Polonia, violonistul Mario Hossen din Austria, Cezar Knihinschi – contrabas, chitaristul Laurenţiu Mara, pianiştii Ana-Maria Negrea şi Jeroen Riemsdijk din Olanda. Concertul are loc, de la ora 21,00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

Festivalul "Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului" este organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, în perioada 1-9 iulie 2017