România, lovită luni de un val de caniculă. Marți, temperaturile scad

Temperaturile vor atinge, în cursul zilei de luni, valori caniculare, iar cele mai ridicate valori vor fi înregistrate în Lunca Dunării, Oltenia și Muntenia. Meteorologii anunță că marți, temperaturile o să scadă, ca apoi să se apropie de cele normale pentru această perioadă, relatează Mediafax.
 
Meteorologul de serviciu al ANM a precizat, pentru MEDIAFAX, că în cursul zilei de luni temperaturile vor atinge sau chiar vor depăși pragul canicular în anumite zone ale țării.
 
„Luni se încălzește, o să avem o vreme călduroasă, caniculară în Câmpia Română – nu peste tot, ci doar local. Temperaturile maxime vor fi în general între 26 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării”, spune reprezentantul ANM.
 
Potrivit aceleiași surse, în prima zi a săptămânii, temperaturile vor atinge luni 35 sau chiar 36 grade în Oltenia și în Muntenia. În restul teritoriului, maximele vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade Celsius.
 
„Tot în sud, va fi prezent și un disconfort termic mai ridicat, dar în același timp se vor înmulți și ploile. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de vânt, posibil chiar și cu aspect de vijelie, ziua, în mare parte din Transilvania, Moldova, la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Noaptea local în sud, în sud-est și izolat în rest”, mai precizează meteorologul de serviciu.
 
Reprezentantul ANM informează că ziua de marți va fi caracterizată de o scădere a temperaturilor, urmând ca, de miercuri, valorile termice să crească din nou, începând să se apropie de cele normale pentru această perioadă.
 
Marți va ploua local în sud și sud-estul teritoriului, urmând ca începând cu ziua de miercuri, acestea să se împuțineze.
Anunțuri publicitare