Vali Boghean, „Destin Basarabean”: virtuozitate, emoție și o horă care a ridicat Sala Palatului în picioare

Concertul susținut pe 18 octombrie la București a impresionat prin orchestrații, calitatea instrumentiștilor și o producție scenică excelentă. Alături de Balkanic Band, Camerata Chișinău și invitatul Damian Drăghici, Vali Boghean a construit un spectacol în care rafinamentul muzical a coexistat cu energia debordantă a folclorului.

Spectacolul „Destin Basarabean”, susținut duminică, 18 octombrie, de Vali Boghean la Sala Palatului din București, a fost unul dintre acele concerte în care te surprinzi urmărind deopotrivă muzica, instrumentiștii și ingeniozitatea construcției orchestrale.

Boghean nu se mulțumește să interpreteze folclorul românesc în formule consacrate. Îl trece prin filtrul jazzului, îi dezvoltă structurile armonice, îi împrumută ritmuri balcanice și îl integrează în orchestrații ample, fără să-i dilueze identitatea. Rezultatul este un limbaj muzical personal, în care improvizația și tradiția se completează firesc.

Camerata Chișinău și dialogul dintre instrumente

Participarea Orchestrei Camerata Chișinău, sub bagheta dirijorului Alexandru Rotaru, a conferit concertului o dimensiune simfonică, punând în valoare complexitatea aranjamentelor muzicale.

Este de remarcat în mod deosebit felul în care sonoritatea coardelor s-a împletit cu intervențiile instrumentelor tradiționale și cu energia secției de suflători. Orchestra nu a avut doar un rol de acompaniament, ci a participat activ la dezvoltarea discursului muzical, cu pasaje lirice, contraste dinamice și intervenții care au amplificat tensiunea melodică.

La fel de remarcabile au fost prestațiile instrumentale la țambal, vioară și nai. Fiecare a adus o culoare distinctă, iar pasajele solistice au pus în evidență nu doar virtuozitatea interpreților, ci și capacitatea lor de a trece cu naturalețe de la expresia tradițională la frazarea și libertatea improvizatorică specifice jazzului.

Un rol important l-a avut și ansamblul de suflători al lui Boghean, ale cărui intervenții au oferit energie și spectaculozitate întregii construcții. Alămurile au alternat atacurile ritmice incisive cu frazele melodice ample, creând un contrast inspirat cu sonoritatea Cameratei.

Această combinație instrumentală, dificil de echilibrat atât orchestral, cât și acustic, a fost una dintre reușitele majore ale concertului.

„Rugă pentru părinți”, emoția care nu are nevoie de artificii

Unul dintre cele mai tulburătoare momente ale serii a fost interpretarea piesei „Rugă pentru părinți”, pe versurile lui Adrian Păunescu.

Poemul vorbește despre drama discretă a îmbătrânirii părinților, despre sacrificiile lor și despre timpul care se scurge fără să poată fi oprit. Dincolo de durerea despărțirii inevitabile, versurile poartă și povara regretului: înțelegem adesea prea târziu cât de mult ne-au dăruit părinții și cât de puțin am reușit să le întoarcem din dragostea primită.

Versiunea consacrată de Ștefan Hrușcă are solemnitatea unei rugăciuni. Vocea sa limpede și interpretarea reținută transmit o tristețe aproape împăcată, în care durerea este interiorizată.

La Vali Boghean, același text capătă un dramatism diferit. Timbrul vocal mai aspru, inflexiunile expresive și intensitatea interpretării transformă rugăciunea într-o mărturisire personală. Dacă Hrușcă pare să accepte cu tristețe trecerea timpului, Boghean îi opune revolta și neputința celui care ar vrea să-și mai poată ține părinții aproape.

Două interpretări distincte ale aceluiași cântec, fiecare cu propria forță emoțională. În versiunea lui Boghean, mesajul lui Păunescu a dobândit o intensitate sfâșietoare.

Damian Drăghici, o întâlnire între două personalități muzicale

Apariția pe scenă a lui Damian Drăghici a fost un alt moment important al serii.

Colaborarea celor doi are o afinitate artistică evidentă. Amândoi sunt instrumentiști cu o solidă legătură cu muzica tradițională, dar și cu experiența jazzului, a improvizației și a proiectelor de fuziune muzicală.

Damian Drăghici aduce experiența sa internațională și o personalitate instrumentală inconfundabilă, iar Boghean, propriul său univers sonor, construit la întâlnirea dintre folclorul românesc și influențele balcanice. Prezența lor împreună pe scenă a dat spectacolului o valoare artistică suplimentară, dincolo de atractivitatea unui invitat special.

De la „La Cucaracha” la hora românească

Un moment plin de umor și inventivitate a fost interpretarea celebrei „La Cucaracha”. Melodia populară mexicană a devenit, în abordarea lui Boghean, un prilej de a demonstra cât de permeabile sunt granițele dintre tradițiile muzicale.

Ritmul, frazarea și culoarea instrumentală pot transforma o melodie familiară într-un exercițiu de imaginație muzicală. Boghean a folosit acest exemplu pentru a pune în evidență universalitatea limbajului folcloric și felul în care expresia muzicală românească poate dialoga cu repertorii provenite din alte culturi.

Dar Boghean nu este doar un instrumentist și un interpret talentat. Are și un remarcabil instinct de entertainer.

Știe să conducă spectacolul, să comunice cu publicul, să improvizeze și să introducă momente de umor fără să piardă ritmul concertului. Trece de la emoția apăsătoare a unui cântec despre părinți la exuberanța unei piese de joc cu o naturalețe care ține sala permanent conectată la ceea ce se întâmplă pe scenă.

Momentul în care a ridicat publicul în picioare pentru o horă românească a fost, poate, cea mai elocventă demonstrație a acestei calități. Sala Palatului s-a transformat pentru câteva minute dintr-o sală de concerte într-un spațiu al bucuriei colective. Iar energia publicului a devenit parte din spectacol.

O producție tehnică pe măsura ambiției artistice

Un merit aparte trebuie acordat producției spectacolului, atât în privința sunetului, cât și a luminilor.

Sonorizarea unui ansamblu care reunește orchestră de coarde, instrumente tradiționale, suflători, formație ritmică și voce solistică presupune dificultăți considerabile. La Sala Palatului, echilibrul sonor a permis evidențierea detaliilor instrumentale, fără ca pasajele de mare intensitate să compromită claritatea ansamblului.

Sunetul a avut consistență și definiție, iar alternanța dintre momentele camerale și cele de mare forță orchestrală a fost bine susținută tehnic.

La fel de inspirată a fost concepția luminilor, adaptată schimbărilor de atmosferă și dinamicii muzicale. Efectele vizuale au subliniat momentele importante, fără să distragă atenția de la prestația artiștilor.

E de apreciat mai ales unitatea dintre muzică și producția scenică. Într-un concert cu o asemenea diversitate stilistică, acest echilibru nu este deloc simplu de realizat.

„Destin Basarabean”, dincolo de titlul unui concert

La final, impresia dominantă a fost aceea a unui proiect muzical elaborat, susținut de instrumentiști remarcabili, orchestrații inspirate și o producție atent realizată.

Vali Boghean a reușit să aducă pe aceeași scenă sensibilitatea cântecului românesc, virtuozitatea instrumentală, libertatea jazzului și energia folclorului de joc, fără să sacrifice coerența spectacolului.

Dar „Destin Basarabean” a avut și o semnificație care depășește muzica. În felul în care Vali Boghean cântă, în emoția cu care evocă rădăcinile și în bucuria cu care adună oamenii într-o horă se simte iubirea profundă pentru neam și țară. Iar simțirea românească a acestui basarabean nu are nevoie de declarații patriotice: se aude în muzica lui și se transmite, cu o sinceritate dezarmantă, celor care îl ascultă.