Dezastrul din Himalaya, explicat de cercetători

O alunecare uriașă de teren, care a antrenat un ghețar și a declanșat un torent devastator de apă, rocă și sedimente, se află în spatele catastrofei produse la granița dintre Tibet și Nepal. Aproape 600 de oameni au murit, circa 2.000 sunt dați dispăruți, iar mai multe localități și hidrocentrale au fost distruse. Cercetătorii au reconstituit mecanismul dezastrului în mai puțin de o zi, folosind date seismice și imagini din satelit.

Primele informații despre catastrofa de pe râul Lhende Khola indicau un cutremur cu magnitudinea 4,4, care ar fi putut provoca desprinderea unei mase de rocă și gheață. Analiza rapidă a semnalelor seismice a arătat însă că ipoteza era greșită.

În locul șocului scurt și intens caracteristic unui cutremur, seismometrele au înregistrat unde de frecvență joasă și durată mare, specifice unei alunecări masive de teren.

Estimările ulterioare au indicat un eveniment de o amploare echivalentă cu un semnal seismic de magnitudine 5,7. Pentru producerea unei asemenea energii era nevoie de sute de milioane de tone de material în mișcare.

Ghețarul nu a fost cauza principală

Primele imagini din satelit sugerau că un ghețar aflat la aproximativ 5.200 de metri altitudine s-ar fi desprins de pe munte și ar fi declanșat dezastrul.

Calculele cercetătorilor au arătat însă că masa de gheață era insuficientă pentru a explica amploarea semnalului seismic și cantitatea enormă de apă mobilizată.

Clarificarea a venit odată cu imaginile fără nori furnizate de sateliți. Acestea au dezvăluit o alunecare gigantică de rocă aflată sub ghețar. Practic, muntele s-a prăbușit, iar ghețarul a fost antrenat odată cu masa de rocă.

Materialul rezultat a coborât pe vale cu viteze care s-au apropiat de 150 de kilometri pe oră. În numai 30 de minute, nivelul apei a crescut în unele zone cu până la nouă metri.

Un cercetător nepalez a estimat că energia eliberată în timpul prăbușirii a fost mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima.

Un dezastru în cascadă

Cercetătorii descriu evenimentul drept un „hazard în cascadă”: o succesiune rapidă de fenomene care s-au amplificat reciproc.

Alunecarea de teren a antrenat gheață, rocă și sedimente, iar masa uriașă a ajuns în vale și a incorporat apa râului pe măsură ce avansa. Este posibil ca și cantități de gheață veche aflate pe fundul văii să fi fost pulverizate și topite, alimentând suplimentar viitura.

Inițial a fost luată în calcul și ruperea unui lac glaciar, fenomen cunoscut pentru producerea unor viituri extrem de violente în Himalaya. Datele analizate până acum nu indică însă existența unui asemenea mecanism.

Pentru stabilirea exactă a succesiunii evenimentelor vor fi necesare investigații la sol, zboruri de recunoaștere și discuții cu locuitorii zonelor afectate.

Schimbările climatice, o posibilă piesă a puzzle-ului

Una dintre marile întrebări este dacă încălzirea globală a contribuit la destabilizarea muntelui.

La altitudini mari, permafrostul funcționează ca un liant natural între rocă și gheață. Creșterea temperaturilor poate determina dezghețarea sa treptată, slăbind structura versanților.

Cercetătorii analizează și posibilitatea ca topirea zăpezii înaintea catastrofei să fi permis infiltrarea apei în rocă. În plus, retragerea ghețarilor poate elimina sprijinul pe care aceștia îl exercită asupra versanților.

Alunecările de teren sunt fenomene naturale în Himalaya, însă există indicii că ele devin mai frecvente în regiunile în care ghețarii se retrag.

Știința a aflat în câteva ore ce s-a întâmplat

Catastrofa a demonstrat și cât de mult s-a schimbat capacitatea oamenilor de știință de a analiza rapid dezastrele naturale.

Peste 80 de cercetători din mai multe țări au început să schimbe aproape imediat date seismice, imagini din satelit și calcule. În trecut, identificarea mecanismului unui eveniment de asemenea amploare ar fi putut dura luni sau chiar ani. De această dată, imaginea principală a dezastrului a fost reconstituită în mai puțin de 24 de ore.

În Nepal și Tibet, prioritatea rămâne însă găsirea celor dispăruți și sprijinirea comunităților devastate.

Tragedia readuce în același timp în prim-plan vulnerabilitatea regiunilor montane din Himalaya și necesitatea unor sisteme de avertizare timpurie capabile să ofere localităților din aval minutele vitale pentru evacuare.