Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Eliminarea supraacizei la carburanți și eliminarea supraimpozitării contractelor part-time- vot pozitiv în Comisia pentru buget din Camera Deputaților

Actualitate 13:16

Deputații din Comisia pentru buget, finațe și bănci au votat în unanimitate marți pentru eliminarea supraacizei la carburanți și pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Dacă și plenul Parlamentului vor valida acest vot propunerile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020. Eliminarea supraacizei a ajuns să fie discutată în comisie după o decizie de luni a PSD. Proiectul de lege aparținând PNL fusese adoptat tacit de Senat. Un vot similar a fost dat și pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time.

 
”Când a fost introdusă supraacciza eram in MFP și pot să vă spun că măsura s-a introdus strict din perspectivă bugetară. Nu s-a făcut niciun studiu de impact, nimic”, a spus în cadrul ședinței de marți Bogdan Huțucă (PNL), vicepreședintele Comisie de Buget și fost coordonator al Direcției Legislație fiscală din Ministerul Finanțelor.
 
În timpul ședinței Comisiei de Buget, cei de la USR, PMP și PNL au fost cei mai vocali. Claudiu Năsui (USR) a subliniat că accizele nu sunt impozite procentuale, ci unele care se aplică pe volum. ”Cam 70-80% din prețul benzinei sunt taxe la stat. Practic dăm Statului o groază din prețul litrului la carburanți”, a spus deputatul.
 
Ionuț Șimonca, PMP: ”Considerăm că trebuie eliminată această supraacciză. Cât despre supraimpozitarea contractelor part time, trebuie să ținem cont că sunt mulți români cu două joburi. Toate taxele pe care le plătesc la stat nu se duc în sistemul de pensii”
 
 
De asemenea, premierul Ludovic Orban a afirmat în urmă cu o săptămână că „trebuie desființată supraacciza la combustibil, care a fost o mare prostie”. Orban a precizat că va fi făcută o analiză. „Deşi astăzi pare să producă bani, poate să fie un semnal foarte bun dacă renunţăm la ea”, a mai spus Orban.

La începutul lunii noiembrie, Ministerul de Finanțe a anunțat, într-un răspuns la o interpelare adresată de Florin Roman, deputat PNL, că statul român a colectat din septembrie 2017 până în prezent suma de aproximativ 5,8 miliarde de lei, prin introducerea supraaccizei la carburanți.

Potrivit răspunsului Ministerului de Finanțe la interpelarea adresată de Florin Roman, statul român a încasat din supraacciza la carburanți următoarele sume: „septembrie-decembrie 2017- 917,4 milioane lei impact din acciză: ianuarie-decembrie 2018- 2.754,1 milioane lei; ianuarie-septembrie 2019- 2.177,4 milioane lei”, potrivit răspunsului Ministerului de Finanțe.

Ministerul precizează că majorarea accizei la carburanți nu este evidențiată separat în execuția bugetară: „Majorarea accizei pe litru de carburant, începând cu data de 15 septembrie 2017, nu este evidențiată separat în execuția bugetară, ci se regăsește în totalul încasărilor din accize. Potrivit execuției de casă a bugetului de stat, acciza încasată este evidențiată distinct pentru fiecare categorie de produs accizabil (benzină, motorină, etc)”.

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...