Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Cultură
Iaşi: Piesa ”Gaiţele” este transpusă pe scena TNI după 33 de ani
Cultură
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Iaşi: Piesa ”Gaiţele” este transpusă pe scena TNI după 33 de ani

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi va fi transpusă în scenă, după 33 de ani, una dintre cele mai cerute şi mai apreciate piese din dramaturgia românească, „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu.

Spectacolul, a cărei premieră va avea loc pe 11 şi 12 ianuarie, revine la Teatrul Naţional Iaşi după 33 de ani, într-o montare provocatoare, semnată de Ovidiu Lazăr.

„Textul lui Kiriţescu pune indirect în discuţie una din metehnele incurabile ale românilor: ignorarea diferenţei dintre familie şi clan. Familia se bazează, se construieşte şi se menţine pe sentimente reale, asumate, trăite, pe relaţii autentice, responsabile, fireşti, de ajutor reciproc, pe răbdare şi pe toleranţă. Clanul are ca reguli esenţiale interesul şi supravieţuirea pe cont propriu. Tot sistemul de personaje, de relaţii şi de situaţii din Gaiţele stă pe terenul mereu mişcător, perfid şi păstos al clanului, înţeles ca matrice formală de a trăi doar pentru tine, prin tine şi cu tine ca unic aliat împotriva celorlalţi. Spectacolul are două planuri vizibile: unul al „gaiţelor”, stabile, devorante, înţepenite într-un trecut continuu care înseamnă prezent doar pentru ele, pe care şi-l consumă jucând cărţi, bârfind, certându-se, făcând şi desfăcând intrigi uneori ieftine şi agresive, cu adevărat primejdioase alteori. Îşi anexează sau vor să îşi anexeze, tropăind de implicare, terenuri, case, obiecte, rude, oameni. Celălalt plan este cel al tinerilor care fie că luptă din răsputeri să aibă o viaţă personală într-un context ostil, cum este Margareta, fie că nu îşi află rostul şi locul în perimetrul dizolvant al clanului, precum Mircea Aldea, fie caută să se regăsească după ce s-au rătăcit prin vămile destinului, ca în cazul Wandei, sau care, pur şi simplu, se opun nonşalant şi făţiş „gaiţelor”, aşa cum o face Zamfira. Cele două planuri se suprapun, se intersectează, se opun unul altuia, se agresează, şi din toate aceste coliziuni cu scântei şi armonii aparente se naşte râsul amplu, plânsul surdinizat, viaţa însăşi”, a declarat Ovidiu Lazăr.

Rolul Anetei Duduleanu din „Gaiţele” de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi este interpretat de actriţa Mihaela Arsenescu Werner, societar al Naţionalului ieşean, care, acum 33 de ani, interpreta magistral rolul Margaretei.

„Margareta este un rol care mi-a plăcut foarte mult. A şi fost remarcat de presă şi critica de specialitate. Acuma am trecut peste un prag, peste un pod, sper să reuşesc, cu experienţa dobândită între timp. Recunosc că este o bucurie să joc această partitură. Am contribuit ?i eu la această opţiune de repertoriu. Îmi place imens de mult textul. L-am propus de mult. Este un text de public. Este o scriitură gen pilon. Adică este genul de text care aproape că se pune singur în scenă”, a declarat actriţa Mihaela Arsenescu Werner, interpreta Anetei Duduleanu.

Potrivit regizorului Ovidiu Lazăru, primele spectacole de teatru cu piesa „Gaiţele” se joacă cu casa închisă.

„S-a întâmplat un fenomen ciudat. Noi lucram la actul doi şi biletele pentru premieră erau deja vândute. Când am terminat şi am început şnururile erau toate biletele vândute pentru cel de-al doilea spectacol. Săptămâna trecută, când eram la repetiţiile generale, mai erau doar patru locuri la balcon. S-au dat de mult şi ele”, a spus regizorul Ovidiu Lazăr.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

00_Ioan-Dragoș Dimitriu alături de pianul Bösendorfer Imperial al Sălii Radio_Photo-Bogdan Soaca
Cultură acum 6 ore

Bösendorfer Imperial revine pe scenă la București

Unul dintre cele mai spectaculoase instrumente aflate pe o scenă de concert din România...

Cultură acum 19 ore

Filmele premiate la Astra Film Festival, duminică la Sibiu

Cele cinci documentare premiate la Astra Film Festival vor fi proiectate duminică la Astra...

Astra Film Festival 2026: 12 Filme Care Schimbă Perspectivele
Cultură acum 24 de ore

Documentarul lui Vlad Petri, premiat la Astra Film Festival

Filmul lui Vlad Petri a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar românesc la...

Sursă foto: Openverse
Cultură acum 24 de ore

Francesca Pia Vitale debutează la Oper Frankfurt în Tancredi

Soprana Francesca Pia Vitale va interpreta rolul Amenaide în „Tancredi” la Oper Frankfurt, pe...

Cultură acum o zi

Mungiu și Sebastian Stan explică ambiguitatea morală din „Fjord”

Într-un interviu acordat CBC News, Cristian Mungiu și Sebastian Stan explică de ce „Fjord”...

Cultură acum 2 zile

„Transilvania | Extravaganza” câștigă premiul pentru amenajare la Anuala de Arhitectură București

Amenajarea expoziției „Transilvania | Extravaganza”, prezentată într-o clădire istorică din Sibiu, a câștigat o...

Cultură acum 2 zile

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român

Pe 25 octombrie 2026, Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român, cu Georgiana Dumitru și...

Cultură acum 4 zile

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră
Cultură acum 4 zile

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră. Gala are loc pe 24...

Cultură acum 5 zile

Cât adevăr mai încape într-o imagine făcută de AI?

Fotografii de familie din anii ’70, imagini generate cu inteligență artificială, pictură hiperrealistă, instalații...

Cultură acum 6 zile

„Granada”, seară spaniolă la Teatrul Tănase

Ritmurile spaniole și mexicane intră pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” pe 23...

Cultură acum 6 zile

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Cultură acum 7 zile

Vali Boghean, „Destin Basarabean”: virtuozitate, emoție și o horă care a ridicat Sala Palatului în picioare

Vali Boghean a adus la Sala Palatului spectacolul „Destin Basarabean”, o întâlnire spectaculoasă între...

Cultură acum o săptămână

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Cultură acum o săptămână

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Cultură acum o săptămână

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Cultură acum o săptămână

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Cultură acum o săptămână

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Cultură acum o săptămână

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Cultură acum o săptămână

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Cultură acum o săptămână

Enescu revine la Giurgiu după 95 de ani

La exact 95 de ani de la concertul susținut de George Enescu la Giurgiu,...

Cultură acum 2 săptămâni

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Cultură acum 2 săptămâni

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Cultură acum 2 săptămâni

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura